Țeapă pe net în numele Digi. RCS&RDS: Nu derulăm nicio campanie
RCS & RDS informează publicul în legătură cu faptul că nu derulează în prezent nicio campanie. Asta după ce mai mulți internauți au raportat campanii online prin care sunt informați că au câștigat telefoane mobile.
RCS & RDS informează că nu derulează în prezent nicio campanie de promovare online cu premii, titrează Digi24. Compania precizează că este vorba, cel mai probabil, de o tentativă de fraudare.
„În ultimele zile, ne-au fost semnalate mai multe cazuri de campanii online înșelătoare, care se folosesc de însemnele companiei noastre. Ne delimităm de aceste tentative de fraudă care nu au nicio legătură cu activitatea sau serviciile noastre”, se arată în poziția transmisă de operatorul de comunicații mobile și fixe.
Campania presupune ca utilizatorul să acceseze un link și să își completeze datele personale într-un chestionar. Campania mai spune și că internauții pot intra în posesia premiului, un dispozitiv mobil, iPhone X, Samsung Galaxy S9 sau iPad Air 2, pentru prețul de doar 1 dolar.
Compania recomandă clienților să verifice pe paginile oficiale eventualele campanii derrulate de RCS&RDS.
„Pentru verificarea autenticității campaniilor care implică brandurile noastre, vă rugăm să accesați digiromania.ro sau să contactați echipa de relații cu clienții Digi | RCS & RDS”, recomandă compania.