Târg inedit în Grădina Romei. Sătmărenii, invitați să susțină producătorii locali
Târg inedit la acest final de săptămână în Grădina Romei. Asociația pentru Dezvoltarea Rurală îi invită pe sătmăreni la cumpărături garantând că pe tarabe vor fi doar produse ale producătorilor locali. Iar cei interesați vor avea de unde să aleagă, promit organizatorii. Pe lângă fructe și legume proaspete, de sezon, sătmărenii vor putea cumpără și produse artizanale unice.
Asociația pentru Dezvoltarea Rurală continuă seria evenimentelor care își propun să îi aducă pe producătorii locali mai aproape de sătmăreni. După caravana care a poposit în două dintre marile cartiere ale municipiului Satu Mare, la acest final de săptămână, în Grădina Romei va fi organizat un târg inedit.
„În acest weekend, 15-16 august lansăm cel de-al doilea proiect și organizăm în premieră Târgul Produselor Sătmărene, un eveniment ce reunește la un loc producători din toate zonele județului. La eveniment vor fi prezenți 18 producători ce au primit certificatul Produs Sătmărean și care îi așteaptă pe sătmăreni timp de două zile în Grădina Romei, între orele 10.00 -18.00 cu fructe şi legume de sezon, produse româneşti şi preparate culinare diverse, specialităţi tradiţionale din carne, miere, dulceţuri, siropuri, palincă, vin, bere artizanală și bineînțeles produse artizanale, unice în această zonă!,” spun cei de la Asociația pentru Dezvoltarea Rurală.
Târgul se va organiza cu respectarea măsurilor obligatorii pentru prevenirea și combaterea efectelor panemiei COVID-19, atrag atenția organizatorii.
„Asociația pentru Dezvoltarea Rurală respectă în cadrul evenimentelor toate măsurile obligatorii pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Vă invităm să îi susțineți pe producători, să participați la evenimente și să alegeți mereu produsele locale de calitate!,” este mesajul transmis tuturor sătmărenilor.