Tânăra sătmăreancă a văzut telefonul și l-a băgat în buzunar. Acum are de dat explicații în fața polițiștilor
La data de 16 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au identificat o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.
În urma activităților investigative desfășurate, polițiștii au constatat faptul că o tânără de 18 de ani, din județul Satu Mare, în timp ce se afla în curtea unei societăți comerciale din municipiul Satu Mare, profitând de neatenția persoanei vătămate și-a însușit, fără drept, un telefon mobil, în valoare de aproximativ 4.000 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.
Reamintim că, însușirea bunului găsit reprezintă infracțiune, dacă bunul nu este predat autorităților sau celui care l-a pierdut în termen de 10 zile și se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.