TÂNĂRĂ călcată în picioare de soț! Femeia a ajuns PLINĂ de SÂNGE la Urgențe
Un individ, în vârstă de 24 de ani, a crezut de cuviință să se impună în fața soției lui cu argumentul forței. Adică, a luat-o pe femeia lipsită de apărare la pumni și la picioare.
Concret, în data de 05.07.2016, în jurul orelor 11.56, polițiștii Postului de Politie Comunal Socond au fost sesizați telefonic prin Serviciul de Urgența 112 cu privire la acte de violență într-o familie din localitatea Socond.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că pe fondul unor discuții contradictorii, V.F., de 24 ani, din Socond, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele șotiei sale V. K., provocându-i leziuni.
Victima a fost transportatată la Spitalul Județean Satu Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal și se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.