Tânăr vitezoman și băut, a lovit cu mașina un stâlp, apoi a ajuns în șanț
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au făcut publice concluziile anchetei în cazul unui accident produs de un bărbat, de 28 de ani, care se afla influența băuturilor alcoolice.
Prezentăm mai jos comunicatul de presă:
”La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 8.30, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza localității Vetiș, a avut loc un eveniment rutier.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 28 de ani, din localitatea Oar, aflându-se la volanul unui autoturism, într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei și a carosabilului umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus de circulație, și a intrat în coliziune cu un stâlp metalic, după care s-a răsturnat în șanțul de pe partea stângă a direcției sale de deplasare.
În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale la autoturismul implicat și la stâlpul metalic, fără victime omenești. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal”.