Tânăr sătmărean erou! A sărit să salveze de la moarte o femeie, fără să stea pe gânduri
Gest eroic al unui tânăr, în vârstă de 31 de ani, angajat al unei stații de carburanți din imediata apropiere a Punctului de trecere al frontierei de la Petea, în județul Satu Mare. Potrivit informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat în cursul zilei de joi, în jurul orei 19.00, atunci când șoferul unui microbuz care transporta pasageri din Republica Moldova s-a oprit să realimenteze.
Unei femei, în vârstă de 72 de ani, i s-a făcut rău și a intrat în stop cardio-respirator. Imediat, un angajat al stației de carburanți a întins-o pe spate, iar când a văzut că nu are puls a început să îi acorde primul ajutor!
Între timp, reprezentanții benzinăriei au sunat la Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112, iar în șapte minute a ajuns un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă, care a preluat pacienta și a continuat procedurile de resuscitare, potrivit informațiilor PresaSM.
Pacienta a fost transportată direct la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Baia Mare, din cauza complicațiilor medicale. Practic, grație faptului că tânărul a avut prezență de spirit, pacienta trăiește.
Felicitări! Dumnezeu să-l răsplătească numai cu bine!
View Comment