Sătmărean decedat într-un accident. A fost spulberat de o mașină
Un sătmărean a decedat într-un grav accident de circulație petrecut pe raza județului Sălaj. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a fost lovit de o mașină în timp ce se deplasa pe partea carosabilă.
Accidentul de circulație a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 21:50, la ieşire din localitatea Bobota, spre Satu Mare. Potrivit jurnaliștilor de la Sportul Sălăjean, se pare că un pieton, un sătmărean în vârstă de 49 de ani, a fost acroşat de către un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani din comuna Şamşud.
La fața locului, sătmăreanul primit îngrijiri medicale și a fost transportat de urgență la spital. Polițiștii au fost cei care au anunțat, duminică dimineața, decesul și faptul că în cauză a fost deschis un dosar pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
“Pietonul accident grav în seara zilei de 30 noiembrie a decedat la spital, în această dimineață. Polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunea de ucidere din culpă, dar și pentru administrarea întregului probatoriu în cauză”, a declarat Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj.