Tânăr sătmărean beat mort, fără permis, a făcut accident și a fugit
Un tânăr din Valea Vinului s-a ales cu dosar penal după ce, sub influența băuturilor alcoolice, s-a urcat la volanul unui autoturism, deși nu avea permis, iar în drumul său spre Satu Mare a mai și acoșat o altă mașină. Sătmăreanul a fost reținut pentru 24 de ore și este acum sub control judiciar.
La data de 12 octombrie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare au identificat între localitățile Odoreu și Apa un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din localitatea Valea Vinului, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul alcooltest a persoanei aflate la volan a rezultat o concentrație alcoolică de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că în deplasarea acestuia pe traseul Satu Mare – Apa ar fi acroșat un autoturism rezultând pagube materiale.
„Totodată s-a constatat faptul că persoana în cauză nu deține permis de conducere de nici o categorie fapt pentru care în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice”, spun polițiștii sătmăreni.
Față de tânăr polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, care în cursul zilei de astăzi, 14 octombrie, a dispus plasarea sub control judiciar a susnumitului pentru 60 de zile.
SURSA: Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare