Tânăr fără permis și mort de beat, prins în municipiul Satu Mare. În plină zi
Un tânăr sătmărean a condus un autoturism în stare de ebrietate şi fără permis de conducere. Concret, miercuri, în data de 19.07.2017, în jurul orei 14:00, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier pe raza municipiului, au oprit un autoturism condus de un sătmărean de 26 ani.
La efectuarea controlului, polițiștii au constatat faptul că tânărul aflat la volanul autoturismului emana un miros pregnant de alcool. Fiind testat cu aparatul etilotest acesta a indicat 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, a fost condus la Spitalul Municipal Satu Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabiririi cu exactitate a alcoolemiei.
În urma extinderii verificărilor, polițiștii au constatat că cel în cauză nu posedă permis de conducere de nici o categorie.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe