Tânăr din Ungaria, băut și drogat la volan. A fost prins de polițiștii sătmăreni
La data de 26 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei, au identificat, în trafic, pe DJ 108C,pe raza localității Căpleni, la volanul unui autoturism, un bărbat, de 26 de ani, din Ungaria, care emana halenă alcoolică.
În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, polițiștii au efectuat procedura de testare rapidă pentru depistarea unor eventuale substanțe psihoactive în organism, reieșind faptul că persoana în cauză ar fi consumat droguri, fiind pozitiv la THC.
Bărbatului i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei și consumului de stupefiante.
Verificările în cauză continuă, față de bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.