Tânăr din Satu Mare, aproape de coma alcoolică, a înfipt mașina în parapet. Astăzi, în județul vecin
Sătmărean implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului, reținut de polițiști. Concret, astăzi, 13 noiembrie, la ora 00.17, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au fost sesizaţi, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că, la ieșirea de pe Drumul Expres16, în zona localității Satu Nou, județul Bihor s-a produs un eveniment rutier.
La fața locului, polițiștii au constatat că, un bărbat de 28 de ani, din municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism, pe direcția Oradea – Satu Nou, a pierdut controlul asupra direcției și a acroșat un parapet metalic, aflat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.
Evenimentul rutier a fost unul fără victime. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că cel în cauză prezenta o concentrație alcoolică de 1,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii a alcoolemiei.
Tot la data de 13 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au dispus reținerea bărbatului de 28 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor
Polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența alcoolului.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ