Tânăr, de 16 ani, OMORÂT într-un accident în CENTRUL Sătmarului. Autorul, un tânăr de 18 ani
Un băiat, în vârstă de 16 ani, a fost omorât de un alt tânăr, în vârstă de 18 ani, care de abia își luase permisul de conducere! Mai exact, și-a luat permisul de conducere chiar în ziua nenorocirii.
Concret, drama a avut loc azi, cu puțin timp după miezul nopții. Tânărul de 16 ani a încercat să treacă Bulevardul Henri Coandă, în zona Liceului Economic, prin loc nepermis şi a fost lovit de un autoturism, condus de un tânăr de 18 ani.
„Accidentul a avut loc cu puţin timp după miezul nopţii. Pe Bulevardul Henri Coandă din municipiul Satu Mare, un şofer de 18 ani a accidentat mortal un tânăr de 18 ani, care a traversat strada fără ca să se asigure,” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi.
Surse judiciare spun că victima a traversat strada prin loc nepermis, fără să se asigure și în fugă, astfel încât șoferul nu ar mai fi putut face nimic pentru a-l evita. Cu atât mai mult cu cât nici nu avea experiență la volan.
Ce spune POLIȚIA: La data de 24.06.2016 , ora 00.23, un conducător auto de 18 ani din Satu Mare, județul Satu Mare, conducând un autoturism pe b-dul Henri Coandă din municipiu, a accidentat grav un minor de 16 ani, din Satu Mare, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii prin loc nepermis si fără sa se asigure. A fost solicitată prezența unui echipaj SMURD și cu toate manevrele de resuscitare efectuate la fața locului, victima a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, totodată au fost recoltate și probe biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii. Dată fiind situația în care se afla conducătorul auto, care cu o zi înainte, respectiv în data de 23.06.2016, a promovat examenul de obținere a dreptului de a conduce, cercetările continuă în cadrul unui process penal, pentru stabilirea întregului complex de împrejurări în care s-a produs evenimentul.