Tâlhărie ca-n filme în județul Satu Mare. Cu urmăriri, prostituate, proxeneți și minori
Un tânăr din municipiul Carei a fost victima unei tâlhării ca-n filme. Acesta a apelat la serviciile unei prostituate, dar a fost tâlhărit de soțul acesteia și de alți trei indivizi, printre care și doi minori, în vârstă de 14 ani. Victima a reușit să scape după un scenariu demn de filmele de acțiune și a apelat la 112. Indivizii au fost prinși după o mobilizare a polițiștilor, inclusiv a luptătorilor de la Serviciul de Acțiuni Speciale, potrivit informațiilor PresaSM.
Conform informațiilor PresaSM, totul a început astăzi, în jurul orei 01.00, atunci când tânărul a apelat la serviciile unei prostituate din municipiul Carei prin intermediul unei ”cunoștințe mai vechi”. A luat-o pe prostituată în mașină de la un supermarket situat pe Camea Mihai Viteazul și a mers pe o stradă lăturalnică, în apropiere de Piața Agro-alimentară. Între timp, tânăra păstra legătura prin mesaje telefonice cu complicii ei, printre care soțul, un alt individ și doi minori.
În timpul actului intim, în jurul orei 02.00, în spatele mașinii în care se aflau amorezii a oprit o altă mașină, din care a coborât soțul femeii, alături de alți trei indivizi, printre care doi minori, de 14 ani.
L-au scos pe tânăr cu forța din mașină, lovindu-l sistematic, i-au sustras telefonul să nu poată să solicite ajutor, după care i-au cerut toți banii pe care îi avea asupra sa. Victima a precizat că nu are banii la el spunându-le că i-a lăsat la un motel, situat în zona ștrandului din Carei, potrivit informațiilor PresaSM.
Fără permis, unul dintre tâlhari s-a urcat la volan, prostituata a ocupat locul din față, iar victima a fost pusă pe scaunul din spate, păzit de doi dintre infractori. Ajuns în zona motelului, victima a reușit să înșele vigilența tâlharilor, a luat telefonul și a fugit peste gard, direct pe câmp, solicitând intervenția Poliției prin Serviciul Unic Apeluri de Urgență 112.
Pentru prinderea întregului grup infracțional au fost mobilizate forțe însemnate ale Inspectoratului Județean de Poliție și Inspectoratului Județean de Jandarmi, printre care și luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale.