SUTE de sătmăreni s-au PREGĂTIT să picheteze Prefectura! PROTESTUL a fost AMÂNAT
Sindicaliştii din Satu Mare au amenințat conducerea Companiei Naţionale Poşta Română cu grevă generală dacă nu le sunt ascultate şi rezolvate problemele cu care se confruntă.
În urma semnalelor pozitive primite din partea conducerii Poștei Române, sindicaliștii sătmăreni au decis să amâne protestul din fața Prefecturii Satu Mare, care era programat să aibă loc luni.
Sindicaliștii și conducerea Poștei Române se vor așeza marți și miercuri la masa negocierilor, iar în funcție de rezultate vor lua o decizie.
Principala nemulţumire ţine de lipsa de personal din mediul rural. Liderul Sindicatului Poșta Satu Mare, Trandafir Tripon, a precizat că din cauza faptului că se înregistrează o lipsă de personal în mediul rural, poștașii nu își pot face concediile de odihnă. Acesta cere schimbarea legislației, astfel încât să se poată face angajări pe durată determinată în mediul rural, oferindu-le astfel posibilitatea poștașilor de a intra în concediu.