DEZVĂLUIRI la Ambulanță. Unii sătmăreni riscă să moară pentru că nu știu limba română
Angajații Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare trag un mare semnal de alarmă vizavi de pericolul în care se află sute de pacienți care nu cunosc efectiv limba română. Astfel de probleme se întâlnesc în special în mediul rural.
Mai exact, în zonele locuite preponderent de persoane de naționalitate maghiară. Ambulanțierii spun că nu reușesc să comunice cu pacienții care nu cunosc pur și simplu limba română. Nici măcar la un nivel elementar. Ambulanțierii nu au o problemă de ordin naționalist, nici pe departe. Ei au o problemă simplă, de eficiență și rapiditate a actului de medical.
”Este foarte dificil să îi ajutăm, să știți. Mai încercăm noi să vorbim cu ei în maghiară, dar nici noi nu ne prea pricepem. De multe ori, acele zeci de secunde pierdute din cauza vidului comunicațional pot face diferența”, a spus un angajat SJA, sub protecția anonimatului.
Un alt angajat confirmă această stare foarte periculoasă de fapte.
”Am fost la un pacient care nu putea să îmi explice de ce boli a mai suferit. Mi-a trebuit vreo 20 de secunde până când am reușit să extrag de la el ceva. Acele secunde puteau face diferența”, a spus un alt angajat.
Unul dintre cele mai sugestive cazuri au avut loc în 2013, atunci când o persoană a sunat la serviciul unic de urgenţă adresându-se operatorului în limba maghiară, iar ambulanţa nu a mai ajuns niciodată la solicitant.
Kereskényi Gábor – la acea dată deputat – a considerat că este “inacceptabil” ca serviciul de apel de urgenţă să nu fie disponibil şi în limba maghiară.
Tanuljatok meg magyarul elvégre 40% magyar a lakosság
View CommentSa se mute si kereskeni si toti semeni lui intr-o tara unde limba maghiara este limba oficiala, daca nu vor acest lucru sa invete obligatoriu limba oficiala a tarii noastre, iar daca nu stiu ei care este le spun eu LIIMBA ROMÂNĂ!
View CommentCum sa nu stii nici macar lucruri elememtare in limba țării unde traiesti de o viata?! Mda – sa fie bilingv (romana si o limba de circulatie international; ex. Engleza dar nicidecum ungureasca). Merita ce patesc!
View CommentSa mearga doamna Lori cu Kereskenyi si restul care au parerea asta(ca ar trebui sa se cunoasca obligatoriu limba maghiara),sa mearga in SUA si sa ceara cetatenie…..TREBUIE SA STIE LIMBA SI IMNUL!!! Apoi dupa aia sa vad ce zic….
View CommentAsa le trebe, unguri plecati in anglia invata engleza, care is plecati in spania invata spaniola, care is in romania se tin sa nu o invete ei asa patiti io nu i-am vandut internet/tv/telefonie unui domn ca la 60+ ani de locuit in romania nu stia o boaba pe romaneste ABSURD
View CommentCristiiii, ba eu iti propun sa te muti tu cu parinti cu tot cei care te-au educat asa de unde ai venit in Satu Mare sa faci pe grozavul. Cand am fost copil ici colo era o familie de romani, dar de aceea nimeni nu ii obliga sa invete ungureste , acum romanii se comporta ca musulmanii in Kosovo, au devenit majoritari, si ori esti ca noi ori mars afara din tara, din tara care e si al ungurilor care platesc impozit ca si tine. Sa iti fie rusine, nu esti satmarean, asa ca taci din gura ………!!!!!
View CommentDacian, nu mai comparati , acolo in spania, anglia, italia, germania sunt in tara straina, aici sunt acasa , acasa unde s-au nascut, unde trebuie sa aibe drepturi, pe care statul roman s-a angajat la marea unire in 1918 sa le-o dea , dar de care a uitat complet. Pentru asta voua vi se pare o obraznicie ca cer drepturi. Daca s-ar fi respectat angajamentul statului roman de atunci, astazi nu aveam aceasta discutie. ia incearca tu sa te angajezi in italia in alto adige fara sa stii germana, ca nu ai nici o sansa, nici italianul get beget daca nu stie germana nu are ce cauta acolo, asa ca mai usor cu pianul pe scari…….!!!
View CommentEu am crescut intre unguri da la noi in sat fiecare stie romineste si sunt oameni minunati eu sunt de parere sa invete sa nu se incapatineze sunt din satu mare nu trebuie sa fim orgoliosi e strictul necesar va spun sunt oameni de omenie poate mai de omenie ca multi dintre noi da limba romana e necesara
View CommentZotmar in locul tau as tacea din gura pt ca la noi in satu mare se aude mai multa ungureste decat romaneste ceea ce e inadmisibil. Daca tot traiti in tara care se numeste ROMANIA ar trebui sa vorbiti strict limba romana la fel cum o faceti cand mergeti in spania, italia unde nu va ajuta nimeni daca nu stiti limba tarii, doar noi prostii de romani am invatat cate un pic de ungureste ca sa va ajutam ca voi nu sunteti capabili sa legati o propozitie cap coada in limba romana.
View CommentSa invete romana si sa nu fie orgoliosi ca au de pierdut sa nu sti limba materna si sa traiesti o viata in tara lasal naiba de lucru eu am trait intre unguri da toti au stiut romana de la cel mai batrin pina la cel tinar si locuiesc la satu mare . Sa vete romanai
View CommentSerios Kereskényi Gábor??? Dar faptul că un cetățean al acestei țări nu știe să vorbească în limba țării nu este inacceptabil???? Adică, dacă locuiești în Covasna sau Harghita poți să ai un loc de muncă DOAR dacă vorbești limba maghiară!!!Adică pentru români este obligatoriu să vorbească și ungurește dar pentru unguri nu este obligatoriu să vorbească limba română???Cine crede acest lucru este mai mult decât limitat mintal!
View CommentȘi uite cum un c…. din mai a ieșit iar la suprafață!
View CommentRomanu și cel de-și spune profesorul, sunteți penibili!
Zotmar, las-o mai moale! Poate ai fost tu copil prin anul 1909-1910 cand era cam așa, dar forțat! Erau români dar nu erau lăsați să vorbească românește! Bunica mea spunea că peste tot locul spunea că-i unguroaică altfel îi era frică să admită că era româncă!
Dar hai să uităm ce-a fost acum 100 de ani și să ne înțelegem bine, ÎMPREUNĂ!
Orice persoana care locuieste,traieste si mananca painea romaneasca trebuie sa stie sa vorbeasca limba romana!!!
View CommentNu stiu exact cine a scris ca sa mearga in USA cine nu vorbeste limba romina ….in USA daca nu stii limba engleza in or ce oficiu iti da traducator gratis.pe or ce limba asa cred ca tare increzut esti…. trebuie investigat inainte sa vorbesti
View CommentEste inacceptabil sa te nasti si sa traiesti in continuare in Romamia si sa nu cunosti limba romana.
View CommentNu îmi vine să cred că în România 2017 se mai manifestă șovinismul,atunci când concetățenii noștrii se simt foarte bine în Europa,se simt europeni și când vin acasă uită limba
View CommentOare romanii, care vorbeau doar limba romana dar traiau in alte tari, chiar si in Ungaria cum au putut fi ajutati de serviciile de ambulanta? Ce se intampla cu un turist caruia i se face rau si nu vorbeste limba tarii in care i s-a facut rau? Multi conationali in Romania nu vorbesc limba maghiara, dar cand trec granita vorbesc perfect limba si au chiar pasaport maghiar pentru ca….oare de ce? Articolul este tendentios si a provocat reactii pe masura:comentarii pline de ura. Pacat…..nu ar trebui sa fie asa. Cu cat stim mai multe limbi….. e mai bine pentru multi. Un serviciu care deserveste comunitati cu vorbitori de limba maghiara ar trebui sa angajeze personal care sa vorbeasca limba maghiara sau daca nu stie sa invete.
View CommentPoate acea persoana in varsta (care s-a nascut cand aici era Ungaria), are doar 4 clase sau nici atat, si intreaga viata a trait intr-o comunitate maghiara. A lucrta 40-50 de ani in Colectiv sa aveti paine romaneasca, si acum sa moara deoarece nu cunoaste limba romana?! Ce trebuia sa faca in adanci batranete, sa se inscrie la curs de limba romana…. Doamne cati oameni rautaciosi sunteti.
View CommentArticolul nu este tendențios, decât în mintea dvs. Vă cunosc destul de bine modul de gândire…nu vorbiți dvs de șovinism. Noi redăm ceea ce spun unii asistenți, cu ce probleme se confruntă. Este o realitate factuală. Mai scutiți-ne cu placa asta expirată…
View CommentArticolul este o constatare,o realitate din județul nostru. Dar comentariile ce vă spun ?
View CommentFARA ROST … ungurii au aceasi placa din totdeauna … ROMANII IS SOVINI CA NU INVATA UNGURESTE in Romania, dar nu o sa vedeti niciodata cum vor spune (sau sa recunoasca) ca UNGURII IS adevaratii SOVINI CA NU INVATA ROMANESTE IN ROMANIA … in Romania unde s-au nascut, cresc, traiesc etc … „un om e mai destept daca stie mai multe limbi … daca invatati ungureste e chiar asa de greu?” dar nu ar fi interesant sa fiti si voi DESTEPTI? nu numa romanii sa fie … INVATATI ROMANESTE daca traiti in Romania … daca nici cum nu puteti MERETI IN UNGARIA … acolo aia de ambulanta STIU UNGURESTE FLUENT … numa ca acolo (in ungaria) iara nu-i bine ca aia nu stiu CE E AIA VARLOC A BLOC-BO (sau cum se scrie)
View Commentspor la invatat sau drum bun pe cei 12 km pana in ungaria
Lima maghiara o priorité in ungaria. !?!?!?!?
View Comment