Sute de haine fasificate, vândute în magazinele din Satu Mare. Poliția a deschis dosar penal
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare au organizat şi desfăşurat, în perioada 29 – 30 iulie a.c., o acţiune de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale.
În urma activităților desfășurate au fost identificați și verificați 28 de operatori economici cu privire la modul de respectare a obligațiile impuse de actele normative în materie, precum și a obligației legale de utilizare a aparatelor de marcat electronice cu ocazia încasării contravalorii unor bunuri comercializate.
A fost constatată o infracțiune flagrantă privind punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, ocazie cu care au fost ridicate în vederea confiscării 351 de articole de îmbrăcăminte purtând inscripția sau însemnele unor mărci înregistrate.
Totodată, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.500 de lei, din care 3 sancțiuni la Legea nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 2 sancțiuni la OUG nr. 28/1999, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat.
De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 1.900 de lei și suma de 680 de lei.