Suspecții în cazul ultimelor jafuri din Satu Mare au recunoscut tot. Primele declarații
Cei doi suspecți reținuți de către polițiștii sătmăreni în cazul tentativei de tâlhărie de la casa de amanet din municipiul Satu Mare – Bulevardul Octavian Goga – Ovidiu Z., în vârstă de 30 de ani, și F. Szilard, în vârstă de 28 de ani, și-au recunoscut fapta.
Surse judiciare au declarat pentru PresaSM că Ovidiu Z. și F. Szilard și-au recunoscut fapta. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare au încadrat fapta la tentativă la tâlhărie calificată. Ovidiu Z. este suspect și în cazul jafului comis în data de 30 iunie, la un cazinou din Cartierul Micro 17, situat pe Bulevardul Independenței.
Potrivit surselor PresaSM, unul dintre suspecți le-ar fi precizat polițiștilor, în momentul reținerii: ”Societatea m-a împins”.
De altfel, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare au cerut judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare să admită cererea de arestare preventivă pentru 30 de zile a suspecților. Magistratul a fost de acord, admițând solicitarea procurorului de caz.
Ce spune POLIȚIA: Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre faptul că două persoane mascate au pătruns într-o casă de amanet, din municipiul Satu Mare, având intenția de a sustrage bani.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că cele două persoane mascate au pătruns în casa de amanet trecând forțat de persoana care se afla la intrare, în calitate de paznic, însă având în vedere faptul că nu au reușit să ajungă în încăperea în care se aflau banii, întrucât o angajată le-a blocat intrarea, au fugit fără să sustragă bunuri sau valori.
Folosindu-se de indicațiile oferite de paznicul care i-a urmărit și le-a transmis polițiștilor că persoanele suspecte s-au îndreptat înspre podul de fier, pe calea ferată, patrulele de ordine publică ajunse în zonă au reușit prinderea în flagrant a uneia dintre persoanele bănuite.
De asemenea, investigațiile specifice desfășurate de polițiști au dus la prinderea rapidă și a celei de a doua persoană implicate precum și a bunurilor folosite la comiterea infracțiunii.
Astfel, au fost identificați doi bărbați de 30, respectiv 28 de ani, ambii din municipiul Satu Mare.
Totodată, în urma cercetărilor polițiștii au indicii asupra faptului că bărbatul, de 30 de ani, este aceași persoană care în dimineața zilei de 30 iunie a.c., ar fi sustras o sumă de bani dintr-un casino din municipiul Satu Mare folosindu-se de un spray iritant lacrimogen.
În ambele cauze cercetările continuă în cadrul dosarelor penale întocmite sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
De ce nu scrieti ca este vb de Ovidiu Zimbru, asa-zisul „activist civic”?!
View CommentSocietatea… dute la lucru… mare tare si degeaba… asteas smecherii din Satu Mare… nici bani de tigari sau de facturi nu au…
View CommentAsa este…Este vorba despre Zimbru Ovidiu, marele militant, activist…ce-l drept. nu stiu unde i-a fost capul!
View Comment