SURSE. Șah-mat la UDMR. Alianță românească în Consiliul Județean Satu Mare
După victoria candidatului UDMR la preşedinţia Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, au fost reluate discuţiile privind formarea unei alianţe româneşti, au declarat surse avizate pentru portalul Opinie de Carei.
De această dată, discuţia se poartă, în spatele uşilor închise, între reprezentanţii PNL şi ai PSD Satu Mare. Se doreşte formarea unei majorităţi româneşti în cadrul Consiliului Judeţean, astfel încât posturile de vicepreşedinţi să fie ocupate de reprezentanţii celor două partide.
Prin această alianţă, UDMR ar fi pur şi simplu scoasă din joc. Pe lângă faptul că cei de la UDMR nu vor avea niciun cuvânt de spus în cazul numirii celor doi vicepreşedinţi, noua majoritate va putea bloca toate iniţiativele preşedintelui Pataki Csaba în viitorul mandat. Noua alianţă românească este susţinută şi de câţiva oameni de afaceri sătmăreni extrem de potenţi din punct de vedere financiar.
Cu circa 50.000 de voturi obținute la nivelul județului Satu Mare, UDMR a intrat în posesia a 13 mandate de consilieri județeni. Cu circa 26.000 de voturi, PNL a luat zece mandate de consilieri județeni. PSD se va alege cu șase posturi de consilieri, după ce a obținut circa 18.000 de voturi, iar PMP va avea, cel mai probabil, doi consilieri județeni.
Surpriza a fost făcută de către Alianța USR-PLUS, care nu a reușit să treacă pragul de 7% necesar unei alianțe politice. Pe cale de consecință, mai rămân două locuri libere, care urmează să fie redistribuite între PNL sau PSD.
Astfel, cu o majoritate de 18 voturi, PSD și PNL ar putea să țină în șah UDMR-ul și pe președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba.
Bine ar fi sa fie asa.Cineva ar bloca „initiativele”d-lui Pataki?Care initiative???
View CommentCe ? PNL + PSD ? In decembrie au inbulinato ! Nici sa nu aud asa ceva ! M… PSD ! Mai baieti de la PNL ,chiar asta vreti ? Atunci la viitoarele alegeri PA !
View CommentRusine PNL si PSD asa vor sa dezvolte judetul? Parca le pasa de locuitorii acestui judet .Punand bete in roate la altii nu veti avea timp sa faceti ceva util.Chiar nu sunteti capabili sa treceti peste faza cu
View Commentnationalitatile ?
pnl=psd,nici o surpriza
View CommentAlianța PSD-PNL? Nici în 2016 nu a lucrat…
View CommentCam de asta se discuta cand vine vorba de PSD si PNL : „va putea bloca toate iniţiativele”, respectiv „ar putea să țină în șah”. Nu lipsesc nici : „câţiva oameni de afaceri sătmăreni extrem de potenţi din punct de vedere financiar”.
View CommentPNL PSD egal doar interese personale si interese politice USR cel mai curat partid parerea mea sper ca ei sa nu ieie parte la asa ceva
View Comment@Julio
View CommentUSR sigur nu ia parte la asta, pentru simplul fapt, că nici nu au intrat în CJ.
Și atunci cum îi cu ordinul lui Sică Mandolina, ca să nu se alieze cu PSD nicăieri organizațiile PNL din provincie.
View CommentNumai întreb…
Politica e cea mai mare c**vă de când maimuța a coborât din copac și s-a autointitulat „om”.
View CommentAșa-așa, blocați numai și țineți în șah! Ce contează dezvoltarea județului?
View CommentNumai așa veți pierde o mare parte din electorat!
Vă vor rămâne numai cei cu un singur neuron. Dar dacă ne gândim bine, sunt destui și din ăștia.
Ăsta să fie scopul alegerilor?! Ținerea în șah a altuia? Boicotarea cu orice preț a proiectelor? Ce se întâmplă dacă proiectul este bun pentru județ? Îl boicotăm din motive etnice? Reprezentanților partidelor ar trebui să le fie rușine. Sunt român. Ceea ce se pregătește este o mizerie.
View CommentVeva pute cu matematics 26000 de voturi 10 consilieri 18000 voturi 6 si 50000 doar 13 ?
View CommentCeva nu e ok nr de voturi sau nr de consilieri?