Surse: Radu Bud redevine prefect al județului Satu Mare
Prefectul Darius Filip urmează să fie în mod oficial eliberat din funcție și înlocuit de liberalul Radu Bud, au precizat surse pentru PresaSM. Schimbarea ar urma să fie publicată astăzi în Monitorul Oficial
Prefectul Darius Filip ar urma să fie schimbat din funcție încă în cursul zilei de astăzi. O hotărâre pentru schimbarea mai multor prefecți s-a aflat printre proiectele de acte normative care au fost incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 10 decembrie 2019.
Potrivit informațiilor PresaSM, Radu Bud ar urma să devină următorul prefect al județului Satu Mare.
Guvernul încă nu a publicat proiectele de hotărâre care vizează schimbarea prefecților și subprefecților. Situații similare au fost și în săptămânile precedente când, pe masa executivului Orban s-au aflat mai multe astfel de decizii, dar ele au fost comunicate public abia după ce au fost votate și au fost informați și prefecții.
Decizia va deveni oficială în momentul în care ea va fi publicată în Monitorul Oficial, adică cel mai probabil începând cu această seară.
În mod oficial, Darius Filip a preluat funcția de prefect al județului Satu Mare în luna martie a anului 2017. Era vorba atunci de o decize de detașare, iar Filip a preluat ștafeta tot de la Radu Bud.
Liberalul preluase la rândul său mandatul de la Eugeniu Avram, susținut de PSD.
Din informațiile PresaSM, guvernul Orban nu îl va schimba din funcție pe subprefectul Altfatter Tamás.
Radu Bud? nu acest domn are o grămadă de blocuri construite? Unele chiar în imediata vecinătate a caselor? ( cca 1m). Dacă l-am confundat îmi cer scuze.
View CommentPleaca al nostru, vine al nostru!
View Comment