SURSE. Posibila cauză a carnagiului din Austria: explozie la un pneu. Șoferul avea permisul de trei ani
Surse apropiate lui Costel Ardelean susțin că principala cauză a accidentului din Austria ar fi fost explozia unui pneu, potrivit primelor indicii. Informația nu a fost încă confirmată oficial de către autorități. De altfel, ancheta organelor judiciare mai durează cel puțin o săptămână, au declarat surse pentru PresaSM.ro. Doar atunci se va putea concluziona oficial.
Costel Ardelean, tânărul de 21 de ani decedat în carnagiul din Austria, avea planuri mari de viitor. Acesta a fost și motivul pentru care a muncit atât de mult, spun vecinii din satul natal.
Era mereu plecat pentru că dorea să își ridice o căsuță. Conform acelorași surse, reușise să își achiziționeze un teren și visa să își ridice în curând și un imobil. Dar visele i-au fost spulberate la doar 21 de ani.
Costel Ardelean a fost și un șofer foarte atent. Avea permisul de trei ani și nu făcuse niciun accident. Era foarte prudent, spun apropiații.
Costel Ardelean ar fi lucrat, înainte de a face curse internaționale, ca și curier în zona Eching din Germania. Costel a terminat școala la Grup Școlar Industrial Sărmășag, după care a ales să devină șofer. Marea lui pasiune, după cum spun apropiații acestuia.
Surse au declarat că șoferul ar fi pornit joi din județul Satu Mare si ar fi ajuns vineri în Germania. Conform sursei citate, sâmbătă noaptea a pornit spre casă. Microbuzul – Opel Vivaro, an de fabricație 2010 – de culoare albă – ar aparține firmei sătmărene Olimpia Travel.
Potrivit presei austriece, cinci persoane au murit iar alte trei sunt în stare gravă. Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență a confirmat faptul că printre cei decedați se află și copii.
Accidentul a avut loc în apropiere de ieșirea din Heiligenkreuz, între Mayerling și Hinterbrühl. Doi dintre cei aflați în stare critică au fost transportați cu elicopterele la spitale din Viena.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!