SURSE: Medicul considerat problemă de la UPU Satu Mare va fi concediat săptămâna aceasta
Surse din conducerea Spitalului Județean Satu Mare au precizat pentru PresaSM că unul dintre medicii de la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare, extrem de contestați de o parte a opiniei publice, ar urma să fie concediat săptămâna aceasta.
”În această săptămână se va încheia acest subiect! Mai așteptăm doar comunicările de la instituțiile abilitate și vom încheia procedura. Apoi, va fi liber să ne acționeze în judecată dacă va considera că i s-a făcut o nedreptate”, au spus surse avizate pentru PresaSM.
În aceste condiții, protestul anunțat în fața Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Satu Mare, după moartea Ștefaniei, eleva de 15 ani din localitatea Doba, ar putea rămâne fără obiect.
Protestul este anunțat pentru ziua de joi, 26.01.2023, începând cu ora 18.00.
Comunicatul Spitalului Județean Satu Mare: ”Suntem alături de familia minorei R.K.S. decedate la Unitatea de Primiri Urgențe în data de 18.01.2023, exprimându-ne întreaga noastră compasiune, cu precizarea că s-au făcut toate demersurile necesare în vederea analizei acestui caz din punct de vedere medico-legal, profesional și etic de către comisii de specialitate distincte, inclusiv Colegiul Medicilor, având ca obiectiv identificarea eventualelor erori sau abateri de la normele practică și conduită etică și deontologică. La momentul finalizării acestor demersuri vor fi aplicate imediat toate măsurile care decurg din normele legislative în vigoare”.
Reamintim că părinții Ștefaniei, eleva de doar 15 ani decedată miercuri la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare au semne mari de întrebare vizavi de tot ce s-a întâmplat în ultimele ore din viața fiicei lor.
Au spus că nu vor să învinovățească gratuit pe cineva, dar caută răspunsuri la niște semne mari de întrebare: ”Cum a fost posibil să intre fata zâmbind la Urgență, iar peste o oră să moară”. Părinții insistă asupra faptului că Ștefania NU părea să aibă alte probleme de sănătate.
Părinții spun că au fost prima dată cu Ștefania la spital în cursul zilei de luni, dar nu i s-a pus niciun diagnostic.
”Am dus-o pe fiica mea la medicul de familie în cursul zilei de luni. A spus că se simte puțin rău. Am primit un bilet de trimitere la un pediatru. Am făcut raze și au spus că nu e nimic. A făcut și un test de gripă, care a ieșit negativ. Nu a avut nimic grav când a trimis-o acasă. Nu i-a prescris nimic și ne-a programat pe data de 25 la ORL (…) Fata a spus că o apasă ceva în spate, de asta am fost la medic luni. Am mers acasă și a spus că vrea să meargă marți la școală pentru că trebuie să predea portofoliul la matamatică, a spus că se simte bine după ce a venit de la spital. Miercuri a spus că iar o apasă la spate, i-am mai făcut o programare la o clinică”, spun părinții într-un interviu pentru TV1 Satu Mare.
Într-un final, mama Ștefaniei, ajutată de sora sa, au ajuns cu minora la Unitatea de Primire Urgențe, acolo unde mama susține că a fost repezită de un cadru medical, iar fetița ar fi fost jignită.
”Medicul de la UPU i-a cerut să se dezbrace. Eu i-am dat jos tricoul, dar fetiței i-a fost rușine să își dea jos sutienul. eu i-am zis la fetiță să se lase consultată. Apoi, medicul mi-a reproșat că fetița e obeză și isterică, cu o voce ridicată. Apoi, a urmat un EKG, iar eu l-am întrebat că ce ar putea să aibă. Iar medicul a spus să tac din gură. Apoi, medicul mi-a spus că are diabet și că o să fie internată. În ultimele clipe să audă fata că îi obeză și isterică… Nu pot să trăiesc cu cuvintele astea (…) Apoi, a venit un domn la mine și mi-a spus că fetița e resuscitată și să nu am prea mari speranțe”, spune mama Ștefaniei.
Tatăl victimei are un mare semn de întrebare: ”Medicii spun că fiica noastră a murit în urma unei infecții la mai multe organe, respectiv la rinichi, vezica urinară, ovare și plămâni (…) Eu nu știu cine o greșit sau ce s-a întâmplat, că nu îs doctor. Eu doar atâta pot să zic, că pe fiica noastră am dus-o înauntru pe picioare, zâmbind înauntru. Si apoi am adus-o acasă în sicriu”.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a dat publicității un punct de vedere vizavi de cazul Ștefaniei, eleva de 15 ani, din Doba, care a decedat la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare: ”În data de 18.01.2023, ora 15.21, s-a pezentat la Unitatea de Primire Urgență o minoră în vârstă de 15 ani cu următoarele semne de detresă cardio-respiratorie: slăbiciune, paloare, tahicardie, saturație oxigen 88%.
A fost preluată de echipa de Urgențe majore și intubată, primele investigații pledând pentru un cord pulmonar acut și suspiciune de tromboembolism pulmonar, motiv pentru care se recurge la manevra de tromboliză.
În ciuda eforturilor conjugate ale echipei multidisciplinare (pediatru, cardiolog, terapie intensivă) de susținere a funcțiilor vitale, starea generală a pacientei se alterează galopant, survenind un stop cardiorespirator resuscitabil.
La aproximativ 30 minute, ora 19.10, intervine decesul, urmare a celui de-al doilea stop cardiorespirator, din păcate, iresuscitabil de această dată. Autopsia și examenul antomopatologic aferent urmează să stabilească cu exactitate cauzele care au condus la deces”.
Si medicii de la cardiologie pana ajung in upu dureaza 10 minute padca coboara pe cearceaf, nesimtire curata cardiologilor. Toti medicii ar trebuie controlati si supravegheati sa si faca datoria fara sa repezeasca bolnavii. In fond ei sint platiti din fonduri publice.
View CommentDeci de la ora 15 și 21 minute până la 19 și 10 , aproape 4 ore bolnava a fost la dispoziția medicilor pentru a o salva !
View CommentDar … probabil … pentru ”obeze” și ”isterice” Nu are spitalul medici ! Doar călăi?!
Sever diagnostic!Oare badea Arafat,tatal sistemului UPU ce-si asuma?
View Comment