Surpriză pentru sătmăreni de Valentine’s Day. Punct de foto pentru îndrăgostiți
Autoritățile locale pregătesc o surpriză pentru sătmăreni de Valentine’s Day. Un cadou special îi așteaptă pe îndrăgostiți în zona centrală a municipiului Satu Mare.
Ziua Îndrăgostiților e aici, iar cu această ocazie, Primăria Municipiului Satu Mare împreună cu Centrul Cultural „G.M.Zamfirescu” pregătește ceva cu totul special pentru sătmărenii care vor traversa Pasajul Corneliu Coposu în perioada 10-14 februarie.
„Cadoul special, pe care vă invităm să-l descoperiți personal, vă așteaptă timp de 5 zile, într-un spațiu special amenajat pentru îndrăgostiți, unde vă puteți surprinde dragostea sub forma unor fotografii și selfie-uri. E frumos și important să ne amintim de cele mai romantice momente din relațiile noastre, mai ales dacă avem la dispoziție și context modern, frumos și romantic”, spun organizatorii.
Amintiri și momente memorabile
Sătmărenii sunt invitați să își facă amintiri de neuitat la punctul amenajat în zona pasajului Corneliu Coposu și să distribuie fotografiile pe paginile de socializare.
„Atunci când vii cu persoana iubită pe la punctul foto din zona Pasajului Corneliu Coposu în zilele de 10, 11 și 12 februarie, între orele 15.00-17.00, la fața locului oferim drept cadou câte o fotografie tipărită, pe care o vom realiza cu toți îndrăgostiții care ne vizitează”, precizează cei de la G.M. Zamfirescu. „Totodată, fotografiile realizate de fotografii noștri vor putea fi vizualizate și salvate de pe rețelele de socializare ale Centrului Cultural „G.M.Zamfirescu”. În restul timpului, sunteți așteptați la selfie-uri și alte poze creative pe care le puteți realiza la punctul de fotografiere. Ziua Îndrăgostiților devine o amintire de neuitat cu noi! Oferiți dragoste, clipe de neuitat și amintiri pentru viitor! Împărtășiți cu noi fotografiile voastre și folosiți hashtag-urile: #centrulculturalsm #centrulcultural #visitsatumare #satumare #sharelove.”