Supra-taxarea se va lăsa cu pierderi de locuri de muncă, spun patronii. Circa 60% vor concedia angajații part-time
Din cauza supra-taxării muncii part-time, multe firme au decis să încheie unele contracte. Potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), 59,7% dintre respondenți au spus că vor face concedieri în rândul angajaților part-time, titrează Hotnews.
47,7% dintre respondentii care au evidentiat ca vor face concedieri au declarat ca vor renunta la toti angajatii part-time, 26,1% vor renunta la 1 angajat, iar 22,5% vor concedia între 2 și 5 angajati.
Începând de luni, 1 august, pentru persoanele care lucrează 2 ore, angajatorii trebuie să le plătească taxele la nivel de 8 ore (în limita unui salariu minim). Deși există anumite excepții, măsura tot afectează unele categorii care chiar muncesc 2 ore, precum cei care se ocupă de curățenie, anumiți angajați de la mentenanță, bone etc.
Sondajul a fost realizat de CNIPMMR în perioada 25-28 iulie 2022 și au participat 1.179 de respondenți din toate cele patru categorii de întreprinderi care formează sectorul IMM-urilor, potrivit prevederilor Legii nr.346/2004, respectiv:
• microîntreprinderi – până la 9 salariaţi şi cifră de afaceri anuală netă sau active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei;
• întreprinderi mici – între 10 şi 49 de salariaţi şi cifră de afaceri anuală netă sau active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei;
• întreprinderi mijlocii – între 50 şi 249 de salariaţi şi cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro.
• Alături de întreprinderile menționate au participat și reprezentanți de întreprinderi mari, ONG-uri, PFA și cabinete medicale.
sunt mulți care nu pot lucra mai mult de 4 ore , pentru că nu le permite sănătatea, dar vor să lucreze ca să poate trăi . În loc să ușureze statul situația lor , mai bine îl încurcă.
View Comment