SUPEREROI. Doi polițiști au salvat de la moarte doi sătmăreni. Curaj incredibil
Curajul a doi polițiști de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare a dus la salvarea de două vieți omenești.
În această noapte, în jurul orei 00.10, agent de poliție Cherecheș Ionuț și agent șef adjunct de poliție Antim Benchiș, ambii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare, în timp ce se aflau de serviciu, și-au riscat viața pentru a salva două persoane dintr-un apartament în flăcări.
La data de 3 noiembrie a.c., la ora 00.10, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați prin apelul de urgență 112 despre faptul că într-un apartament situat pe strada Dariu Pop din municipiul Satu Mare s-a declanșat un incendiu.
Ajunși la fața locului, polițiștii au observat că din balconul unui apartament ieșeau flăcări și au aflat că în acesta se aflau două persoane, astfel că până la sosirea echipajelor I.S.U. Satu Mare aceștia si-au pus viața în pericol și au intrat în apartamentul unde se propagau flăcările pentru a scoate persoanele aflate în acesta.
În holul apartamentului menționat au găsit două persoane de sex masculin, căzute pe podea și care nu se puteau deplasa singure, astfel că au procedat la scoaterea persoanelor din apartament întrucât în acesta era o cantitate mare de fum și se manifestau flăcări, ulterior incendiul fiind lichidat de echipajele I.S.U. Satu Mare ajunse la fața locului.
Ambele persoane, doi bărbați de 77, respectiv 53 de ani, din municipiul Satu Mare, au fost preluați de echipajul medical și transportați cu ambulanța la spital.