VIDEO. Cum va funcționa sistemul de închiriere biciclete la Satu Mare. Consilierii i-au dat undă verde
Închiriere biciclete la Satu Mare. Primăria municipiului Satu Mare îşi propune crearea unei reţele de piste, interconectate, care va permite traversarea oraşului, pe două roți. Proiectul, în valoare de peste cinci milioane, prevede și zeci de stații de închiriere biciclete în municipiul Satu Mare.
UPDATE 14:12 Consilierii au votat pentru sistemul de închiriere biciclete la Satu Mare
Consilierii municipali au votat în unanimitate proiectul pentru sistemul de închiriere de biciclete la Satu Mare.
Autoritățile au și explicat modul în care va funcționa sistemul.
În ședinșa de astăzi, consilierii locali sunt chemați să aprobe PROIECTUL DE HOTĂRÂRE privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie: „Realizare de sisteme de închiriere de biciclete în Municipiul Satu Mare”.
Conform devizului general întocmit de către proiectant valoarea totală a obiectivului de investiții este de de 5.637.297,96 lei fără T.V.A.
Proiect: Închiriere biciclete la Satu Mare
În municipiul Satu Mare se constată că atât calitatea aerului cât și a vieții este scăzută, fapt care impune luarea unor măsuri urgenţe de limitare a noxelor prin oferirea de alternative de locomoţie prin crearea şi modernizarea traficului velo, respectiv pietonal.
Zeci de stații de închiriere de biciclete la Satu Mare
În acest sens, se propune achiziţionarea de staţii de închiriere biciclete, care vor fi amplasate:
1. Bd. Lucian Blaga – zona intrare în Parcul Industrial Sud;
2. Bd. Lucian Blaga – parcarea „Tei”;
3. P-ța Soarelui – str. Independenței intersecția cu str. Uzinei;
4. Bd. Cloșca – intersecția „Burdea”;
5. P-ța 14 Mai 1970;
6. Str. Odoreului – zona lacul Pescăruș;
7. Str. Rodnei – zona piața de vechituri;
8. Str. Lăcrimioarei – intersecția cu bd. Unirii;
9. P-ța Jean Calvin – intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Iuliu Maniu;
10. P-ța Eroilor Revoluției – în fața Hotelului Cardinal;
11. Str. Horea – zona Casa de Modă;
12. Str. Gorunului – intrare Aquastar;
13. Drumul Careiului – intersecția cu al. Neajlov;
14. Drumul Careiului – intersecția cu al. Universului;
15. Drumul Careiului – intrare în parcare Auchan/Praktiker;
16. P-ța 25 Octombrie – lângă actuala fântână arteziană;
17. P-ța 25 Octombrie – în spatele Casei de Cultură a Sindicatelor;
18. Str. Fabricii – incinta Terminalului transjudețean-translocal
Stațiile de închiriere biciclete, sub supraveghere
În ceea ce priveşte utilităţile, staţiile de închiriere vor fi alimentate cu energie electrică de la reţeaua existenta a oraşului. Totodată se propune montarea unor sisteme de iluminat şi a unor camere de supraveghere, alimentate tot de la reţeaua oraşului.Proiectul – faza S.F. – cu nr. 27/2018 a fost realizat de către SC CIVIL ART PROIECT SRL Satu Mare.
La momentul actual în municipiul Satu Mare există câteva porțiuni de piste de biciclete izolate în diferite zone ale localității, dar lungimea acestora este insuficientă pentru un oraș modern, de o asemenea mărime. Astfel aceea parte a populației, care preferă acest mijloc de deplasare, este nevoită să folosească căile de rulare destinate traficului general, expunându-se accidentelor. Din această cauză, mulți cetățeni, care dealtfel ar fi dispuși să circule cu bicicletă, renunță să aleagă acest mod de deplasare, neasumându-și aceste riscuri.
Este nevoie și de platforme pentru sistemul bike sharing
Lucrările care se propun în cadrul proiectului constau în achiziţionarea a 18 staţii de închiriere biciclete precum şi amenajarea de platforme pentru amplasarea acestora. Din cele 18 staţii, doar 15 necesita amenajarea platformelor (poziţiile 1-15). Astfel, prin proiect se propune amenajarea a 15 platforme pentru amplasarea sistemelor de închiriat biciclete de tip Bike sharing.
Bike sharing este un sistem public de închirieri de biciclete pentru scurtă durată. Se vor dezafecta aproximativ 330 mp de zonă verde, Primăria Satu Mare urmînd să amenajeze ca și zonă verde o suprafață identică cu cea dezafectată din terenurile degradate existente in Municipiul Satu Mare.
Platformele vor fi realizate din următoarele straturi:
-6 cm pavaj
-5 cm nisip
-10 cm balast stabilizat cu ciment 4%
-15 cm balast compactat
-pamant compactat
In mare proportie satmarenii au biciclete (mai putin hotii), de piste ducem lipsa! Hai dl.Primar sa te vedem! Ca de poduri si piste tot auzim, dar de vazut ciciu! Speram sa nu fie una electorala!
View CommentApropo! Bicicletele le cumparatii de la Robu, nu de alta, dar au inscriptia TM! E mai simplu, treceti „S” peste „T”. Misto, va duce capu!
View CommentMai exista lacul Pescarus? Niste baieti destepti de mana cuprimaria au pus-o de afacere si lau astupat! Rusine primarie!
View CommentSe pune carul înaintea boilor! În primul rând trebuie piste de biciclete,căci prin aglomerația aceasta groaznică de mașini nu cred că vor închiria prea mulți biciclete.
View CommentNu-i o idee rea,dar lipsesc pistele???
View Comment