Super furt făcut de trei sătmăreni: pietre semiprețioase, de zeci de mii de euro
Trei sătmăreni – aflați în prezent în Penitenciarul Oradea – au dat o lovitură serioasă în județul Satu Mare. Aceștia au sustras pietre semiprețioase în valoare de zeci de mii de euro. Spre ghinionul lor, au fost prinși și trimiși direct după gratii.
Conform informațiilor PresaSM, în noaptea de 03/04.08.2022, în jurul orei 04.00, doi dintre inculpați, în baza unei înţelegeri prealabile şi un plan bine pus la punct, au pătruns în curtea unui imobil din satul Borlești, județul Satu Mare, de unde au sutras un număr de 21 de cutii ce conţineau între 5-10 kg de pietre semipreţioase -Vivianit, în valoare de 20.000 de euro.
La comiterea faptei a participat şi un al treilea sătmărean, care i-a transportat la locul comiterii faptei cu autoturismul personal marca Volkswagen şi care le-a asigurat deplasarea şi după comiterea faptei şi i-a ajutat la încărcarea şi descărcarea bunurilor.
Procurorii au dispus în 26.09.2022 trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a celor trei suspecți sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat și de complicitate la furt calificat.
FOTO: Arhivă