Super-eroii Sătmarului! TREI sătmăreni care au salvat VIEȚI în județul Satu Mare
Județul Satu Mare are super-eroi. La propriu. Este vorba despre oameni care prin pregătirea și dăruirea lor au reușit ca în acest an să salveze viețile unor sătmăreni. Este vorba despre asistenta Jakab Csilla – de la Serviciul Județean de Ambulanță, pompierul militar Olimpiu Moș – de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, respectiv medicul Bogdan Duțu – de la Spitalul Județean Satu Mare.
Pompierul militar Olimpiu Moș
Olimpiu Moș a reușit să salveze viața unui sătmărean, care a fost prins sub pământ, după ce s-au surpat pereții unui canal pe care îl săpa. Totul s-a întâmplat în data 15.09.2016, în localitatea Oar. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” al judeţului Satu Mare a fost informat despre faptul că în localitatea Oar, un bărbat, în varstă de 56 de ani, a rămas blocat până la nivelul bazinului într-un şanţ adânc de aproximativ patru metri.
Aflându-se în incapacitatea de a se autoevacua, colegii bărbatului au solicitat intervenţia pompierilor militari. Un echipaj de descarcerare, şi două echipaje SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare s-au deplasat de urgenţă la locul indicat.
Misiunea de extragere a victimei de sub dărâmături a fost deosebit de dificilă deoarece exista riscul ca pereţii şanţului, deşi consolidaţi temporar de pompieri, să se surpe, punând în pericol şi viaţa salvatorilor. Plutonierul major Moş Olimpiu, după mai mult de trei ore de săpături în jurul victimei, asigurarea pereţilor şi administrare de oxigen prin mască, a reuşit, ajutat desigur de către echipajele de interventie, să iasă la suprafaţă cu victima.
Medicul Bogdan Duțu
La Spitalul Județean Satu Mare au fost puse în practică PRIMA angioplastie, procedură nechirurgicală care este folosită pentru a deschide arterele coronare blocate prin introducerea unei teci de plastic. Primele patru proceduri – toate de succes – au fost făcute în premieră – la începutul lunii iulie la Satu Mare de către o echipă de medici condusă de Bogdan Duțu.
Dr. Bogdan Duțu a spus că aparatura de la Satu Mare este de ultimă generație, fapt care înseamnă o șansă în plus la viață pentru sătmăreni!
”Până acum pacienții trebuiau să meargă la servicii din alte orașe pentru astfel de proceduri, unde existau dotări speciale, și anume un angiograf. Care este un aparat extrem de scump, care a costat în jur de 600.000 de euro și a fost adus – la solicitarea Spitalului – printr-un proiect național. Totuși, nu era de ajuns doar de o dotare logistică, ci era nevoie și de medici pregătiți care să pună în practică și să ducă la capăt asemenea proceduri”, a spus Bogdan Duțu.
Asistenta medicală Jakab Csilla
Jakab Csilla – angajată pe postul de asistentă medicală la Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare – a fost premiată în cadrul celei de-a VI-a ediție a Premiilor „Mozes Karoly”, decernare care s-a desfășurat în 18 mai la Oradea. Și asta pentru rezultatele excepționale obținute în câmpul muncii. Jakab Csilla a primit premiul chiar de la secretarul de stat dr. Raed Arafat.
”Premiul asistentei medicale sătmărence Jakab Csilla onorează întreg personalul serviciului de ambulanță și reprezintă o recunoaștere a activității și a eforturilor comune în slujba oamenilor”, a spus conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare.
Recompensare din partea societății și a mediului de afaceri
Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființare, conducerea firmei Lebăda și redacția PresaSM.ro anunță că îi va recompensa pe acești super-eroi pe măsură, în cadrul unui eveniment care va avea loc în curând.
”Noi vrem să ne revanșăm față de sătmăreni pentru că au fost partenerii noștri în ultimii 25 de ani. Și cum putem să face mai bine acest lucru dacă nu prin recompensarea acestor oameni deosebiți, care au demonstrat că prin profesionalism și dăruire lucrurile se pot schimba în bine”, a spus directorul de marketing al Lebăda, Cristian Pașca.
Descoperă pasiunea pentru arta locuirii printr-o ofertă amplă de produse de înaltă calitate. Trăiește o experiență creativă încărcată de satisfacții în showroom-urile Lebăda și online pe www.novolor.ro
domnul dr Dutu e dela cluj din spitalul de recuperare,numai lucreaza 3 zile in satu mare. Dar adevarat ca e un erou, dar din pacat putin medici avem in sm ca si domul dr Dutu!
View Comment