Street Music Festival a fost ANULAT în municipiul Satu Mare
Organizatorii Street Music Festival din municipiul Satu Mare au anunțat că evenimentul a fost anulat pentru acest an, din cauza pandemiei de coronavirus, din cauza căreia au fost impuse restricții de circulație.
Cu toate că mesajele din partea artiștilor și a fanilor a fost unul încurajator, organizatorii au decis, totuși, să dea dovadă de responsabilitate atât față de public, cât și față de artiști.
”Dragi vizitatori, muzicieni stradali, artiști, sponsori! De la începutul anului am primit mesaje ale susținătorilor, artiștilor care vor să cânte la festival. Totuși, am decis că nu ne vom asuma riscul de a organiza Festivalul Street Music anul acesta. Motivul este simplu: un eveniment care mișcă mii de oameni în timpul unei pandemii ar fi iresponsabil, atât față de publicul său, cât și față de interpreții săi. Monitorizăm constant dezvoltarea acestei situații și imediat ce apare oportunitatea, vom face din Satu Mare un centru de divertisment stradal și al artelor. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, este mesajul organizatorilor.