Statul le pune femeilor RROME sterilet pentru a NU face COPII. ZECI de cazuri în Satu Mare!
Zeci de femei de etnie rromă din județul Satu Mare au acceptat o măsură de contracepție. Este vorba despre programul de inserție a unui sterilet. Programul este derulat de Crucea roșie Satu Mare, în colaborare cu Consiliul Județean Satu Mare.
Coordonatorul Crucei Roșii Satu Mare, Rodica Borlan, a spus că până în prezent 60 de femei au acceptat această măsură, menită să crească șansa la viață a femeilor de etnie rromă, dar și să diminueze fenomenul de abandon al copiilor. Iar până la finalul anului alte 40 de femeie se vor ”bucura” de această măsură contraceptivă.
”La Căuaș, de exemplu, ne-am dus noi acolo să le ținem cursul la femei. Ne-au pregătit la primărie o sală, ne așteptau femeile acolo. 30 de femei am avut de acolo. Foarte implicați au fost cei de acolo. Și la Micula e aceeași poveste”, a afirmat Rodica Borlan, directoarea Crucii Roșii, citată de obiectiv-sm.ro.
Reprezentanții de la Crucea roșie au făcut cunoscut un caz absolut incredibil.
”Am avut o pacientă la noi care avea acasă 9 copii și mai făcuse încă 10 chiuretaje. Când i-am zis că după al treilea chiuretaj șansele de cancer sunt de 70% și că a ea e o minune că încă nu a pățit nimic a mers acasă la bărbat și i-a zis că nu vrea să moară și s-a întors și a acceptat să îi punem sterilet”, a spus Daniela Dumitraș, referent Crucea Roșie, citată de obiectiv-sm.ro