TRAGIC. Bărbatul care și-a dat foc în Satu Mare a murit. Rănile, mult prea grave
Bărbatul care și-a dat foc în Cartierul Micro 16 din municipiul Satu Mare și care a fost dus ieri la Unitatea de Primire Urgențe de echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă a încetat din viață.
Decesul a fost declarat azi dimineață, în jurul orei 05.20, la Spitalul Județean Satu Mare, au declarat surse pentru PresaSM.ro.
Pacientul prezenta arsuri de gradul II B și III pe aproximativ 95% din suprafața corpului și arsuri de căi aeriene. Arsurile s-au produs prin flacără, pacientul aprinzându-și hainele după ce anterior le-a stropit cu diluant.
Pentru a face tot ceea ce este posibil în vederea salvării vieții pacientului, pentru a i se acorda asistența de specialitate de urgență precum și pentru a i se proteza căile aeriene în vederea ventilației mecanice, pacientul a fost dus în sala de operație a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. Aici s-a efectuat o traheostomie de urgență precum și tratamentul de urgență adecvat al arsurilor.
Concomitent s-a luat legătura telefonic cu Spitalul Clinic de Urgență pentru Arși din București, conform protocolului, de unde s-a primit acceptul pentru transferul pacientului, cu toate că prognosticul acestuia este extrem de rezervat. Din câte se pare, transferul nu s-a mai realizat.