Stand-up comedy în Vama Petea. Prins cu permisul fals, un șofer a ”cântat” tot
Un cetățean ucrainean este cercetat de polițiștii de frontieră sătmăreni după ce la controlul de frontieră bărbatul a prezentat un permis de conducere fals, având însemnele autorităților ucrainene. Concret, miercuri, 25 octombrie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean ucrainean în vârstă de 42 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Ucraina.
Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din țară, polițiștii de frontieră i-au solicitat celui aflat la volan și permisul de conducere. Bărbatul a prezentat un permis de conducere, aparent eliberat în aprilie 2014 de către autoritățile din Ucraina, dar care nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unui act autentic. Ucraineanul a declarat că, fiind în Germania, și-a pierdut permisul de conducere, dar nu se putea întoarce în țara natală pentru eliberarea unui nou document.
Așa că a apelat la o persoană pe care a cunoscut-o în mediul on-line și care s-a recomandat ca fiind jurist, iar în schimbul sumei de 800 de euro poate să se ocupe de obținerea documentului de conducere. Cel aflat la volanul mașinii le-a spus că nu avea cunoștință despre faptul că acest document – pe care l-a prezentat la controlul de frontieră – nu este unul autentic. În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis.