Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, susține că lucrările la stațiunea de schi de la Luna Șes ar fi aproape de final. Ce-i drept, au mai fost de câteva ori până acum aproape de final!
În orice caz, pentru a-și argumenta poziția, Aurelia Fedorca a postat și câteva poze pe pagina sa de Facebook.
”Nu pot să vă ascund faptul că sunt fericită când văd că lucrurile se mișcă și ne apropiem încet, după ani întregi de muncă susținută, de finalul la care îndrăzneam cu greu să sperăm. Da, vom finaliza stațiunea Luna Șes în acest an și nu ne vom opri aici! Vreau ca Luna Șes să fie nucleul în jurul căreia se va dezvolta Negreștiul și Țara Oașului. Vreau o stațiune animată în fiecare sezon al anului”, a declarat, optimistă, Aurelia Fedorca.