Spitalul Județean: ”Mâine începem testarea COVID19. S-a întârziat furnizarea extractorului”
De circa o săptămână, specialiștii din cadrul Spitalului Județean Satu Mare ar fi trebuit să înceapă testarea la nivel județean pentru COVID19. Din păcate, nu s-a putut realiza acest lucru extrem de important fiindcă o componentă esențială a aparatului de testare, un extractor, nu a fost livrat de firma specializată.
Președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Satu Mare, Nagy Szabolcs, a declarat pentru PresaSM că extractorul ar fi ajuns deja în București, urmând să fie livrat în această noapte, iar mâine dimineață se va face instructajul personalului. Tot mâine, potrivit sursei citate, s-ar putea începe testarea efectivă.
”Noi am comandat acest extractor, trebuia să ajungă deja. Din motive independente de voința noastră, acesta nu a fost livrat de firma contractată. Am înțeles că astăzi a ajuns în București, iar firma s-a angajat să îl aducă astă în Satu Mare. Tot specialiștii societății vor face instructajul cu personalul Spitalului Județean, cel mai probabil mâine dimineață, urmând ca tot în cursul zilei de mâine să se facă primele teste”, a precizat Nagy Szabolcs pentru PresaSM.
Președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Satu Mare a explicat pe larg – pentru PresaSM – cum a decurs întreaga achiziție și unde au apărut sincopele.
”În data de 18.03.2020, s-a făcut un anunț publicitar pe SICAP pentru achiziționarea KIT-urilor pentru testare manuală și automată, iar pentru KIT-urile de testare manuală nu am primit nicio ofertă, motiv pentru care, în data de 19.03.2020, s-a reluat anunțul publicitar, dar tot fără a avea succes. Menționăm faptul că linia de laborator a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a fost concepută în așa manieră încât ea să fie funcțională atât cu KIT-urile de testare manuală, cât și cu cele automate.
În urma anunțului publicitar pentru KIT-urile de testare automată, s-a ales câștigătorul, inclusiv în funcție de timpul cât mai rapid de livrare, având termen de livrare perioada 1-2 aprilie 2020. Din motive independente de Spitalul Județean Satu Mare, acest termen nu a fost respectat, extractorul neajungând în posesia noastră. S-a luat zilnic legătura cu firma câștigătoare, iar reprezentanții acesteia ne-au comunicat că, la rândul lor, au luat legătura cu firma de curierat și că depun toate eforturile ca extractorul să ajungă cât mai repede în țară.
Pentru rezolvarea acestei probleme cât mai rapid, Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a luat legătura cu firma colaboratoare din județul Satu Mare, care se va asigura ca extractorul să ajungă în cel mai scurt timp în posesia noastră, având promisiunea că în cursul zilei de azi, 06.04.2020, în jurul orei 22.00 vom intra în posesia acestuia.
Facem precizarea că extractorul este o componentă importantă a liniei de laborator montată la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, pentru a cărui amenajare, achiziție de aparatură și echipamente medicale, Consiliul Județean Satu Mare a utilizat, până în prezent, suma de 600.000 de lei”.