Spitalul Județean a fost ACREDITAT! Actul medical va fi URMĂRIT mai atent și pacienții au mai mult CONTROL
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare a obținut acreditarea din partea Autorității Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS). Practic, asta presupune o standardizare a calității serviciilor medicale.
Acreditarea înseamnă și multă birocrație. Șefii de clinică, asistenții-șefi au fost nevoiți să pună la punct dosare cu sute de pagini.
Protocoalele și standardele stabilite ajută mult la identificarea vinovatului în cazul în care apar greșeli. Odată urmărit protocolul, se poate stabili dacă cineva a greșit sau nu și cine a fost acea persoană. De nivelul de acreditare primit depinde și valoarea contractului pe care SJU îl va încheia anul viitor cu Casa de Asigurări de Sănătate. Având în vedere procentul obținut, valoarea contractului va rămâne la fel.
Acreditarea este o procedură obligatorie prin care trebuie să treacă toate spitalele din România. Este prima dată când unitatea medicală a trecut prin această procedură.
Ideea de acreditare apare în Legea sănătății nr. 95/2006, unde este precizat că fiecare spital, o dată la cinci ani, trebuie să fie evaluat. Pentru obținerea acreditării sunt analizați indicatori ce țin de curățenie, aparatură, circuite, documente, chestionare aplicate pacienților și aparținătorilor.
Acreditatri pur formale, birocratice, inutile, consumatoare de hartie, timp si bani. Atata indolenta, ignoranta, superficialitate, inumanitate… La ce folosesc acreditarile formale, care nu tin cont de chestiile astea? Cand sistemul este BOLNAV, medicii devin functionari de stat, si fug in lume, la propriu.
View Comment