SPARTAN ajunge la Satu Mare! Fast-food în incinta mall-ului NEPI!
Spartan la Satu Mare. Noul magazin fast-food va fi deschis în incinta viitorului NEPI mall. Anunțul a fost făcut de CEO-ul companiei care deține franciza.
Lanţul de restaurante de tip fast-food Spartan va ajunge în municipiul Satu Mare. Mai exact, în incinta viitorului mall al celor de la NEPI. Anunțul a fost făcut de Ștefan Mandachi, CEO al companiei deținătoare a francizei.
Spartan a înregistrat la nivelul întregului grup, restaurante proprii şi restaurante francizate, o creştere a cifrei de afaceri cu peste 24%, faţă de S1 2017. Cifra de afaceri raportată la nivelul anului trecut este de 20 milioane de euro. Este mai mare cu 52% faţă de 2016, când s-a situat la 14 milioane de euro.
Spartan face parte din grupul de francize S.C. Strong MND Corporation S.R.L, companie francizoare care deţine şi platforma www.francizelacheie.ro. Lanţul de restaurante a fost fondat în 2012 şi numără 39 de restaurante, dintre care 15 sunt restaurante proprii şi alte 24 sunt în sistem de franciză, deschise în capitală şi în 22 de oraşe din ţară: Suceava, Alba Iulia, Arad, Braşov, Iaşi, Cluj, Timişoara, Botoşani, Galaţi, Brăila, Focşani, Târgu-Jiu, Craiova, Piteşti, Turnu-Severin, Deva, Râmnicu Vâlcea, Baia Mare, Piatra Neamţ, Constanţa, Bacău şi Bistriţa.
Cifra de afaceri înregistrată la nivelul întregului grup (restaurante proprii şi restaurante francizate) în 2017 este de 20 milioane de euro. În cele 15 restaurante deţinute de Strong MND Corporation, societatea francizoare, sunt angajate 240 de persoane, iar în total, în toate cele 39 de unităţi lucrează peste 600 de oameni.
Spartan la Satu Mare. Iată la ce preparate vă puteți aștepta
Spartan comercializează în special produse la bază carne rotisată, vânzând cu prioritate gyros și souvlaki. Produsele se prepară în lipii sau turte coapte și sunt servite cu sosuri. Specificul este parțial grecesc dar bazat pe rețete proprii. Meniul Spartan are la bază două tipuri de carne, de pui și o combinație între porc, vită și oaie. Amatorii de dulcuri vor putea să se bucure de înghețată, plăcinte și prăjituri, toate prezente în meniul restaurantului. Preparatele culinare, printre care și salate, sunt acompaniate cu sosuri preparate în fast-food.
Fara mcdonalds si burger king,nu e mall.poa sa vina halubaba, uaupița, suleimankebab sau gemmini piza ca e tot una. Mall = mcdonalds sau burger king….
View Comment