Soț și soție, condamnați la închisoare pentru omor. Crima, comisă în Craidorolț
Lieb Angela și Lieb Zoltan, soț și soție, au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor de omor, respectiv complicitate la omor. Decizia a fost dată de judecătorii Tribunalului Satu Mare în data de 31 ianuarie 2017.
Potrivit polițiștilor, în seara zilei de 24.03.2016, pe fondul consumului de alcool și în urma unor animozități anterioare, inculpata Angela L. de 40 de ani, din Craidorolț, județul Satu Mare, i-a aplicat în prezența soțului ei, o lovitură de cuțit victimei Stelian M. de 43 de ani, din aceeași localitate.
Lovitura a fost aplicată la nivelul pieptului victimei și în scurt timp a intervenit decesul acesteia. Organele de poliție au fost încunoștiințate a doua zi, de către soțul inculpatei.
La fața locului s-a deplasat pentru cercetări o echipă operativă complexă, condusă de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, care au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a soților Angela si Zoltan L.
Solutia pe scurt a judecătorilor: ”În baza art. 188 al.1 C.pen. condamnă pe inculpata L.A., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, la pedeapsa de – 12 ani inchisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, h şi n pe o durată de 5 ani ca şi pedeapsa complementară. (…) În baza art. 48 al.1 raportat la art. 188 al.1 C.pen. condamnă pe inculpatul L.Z., pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de omor, la pedeapsa de – 12 ani inchisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, h şi n pe o durată de 5 ani ca şi pedeapsa complementară”.