SONDAJ. Doi din 10 şoferi recunosc că au urcat băuţi la volan. 60% susţin că „nu erau beţi” și făceau drumuri scurte, pe care le cunoșteau
Doi din zece şoferi români (17,62%) recunosc că s-au urcat la volan după ce au băut alcool, în timp ce doar 16% dintre români consideră că şoferii băuţi reprezintă cel mai mare risc pentru siguranţa rutieră, arată sondajul Asociaţiei Spirits România.
Peste 60% dintre respondenţi au declarat că printre cunoscuţii lor există persoane care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.
Totodată, chestionaţi despre motivele care i-au determinat să se urce băuţi la volan, şase din zece persoane au admis că au făcut acest lucru au spus „că nu erau beţi, ci doar consumaseră puţin alcool”, în timp ce o treime (33,77%) au explicat că aveau de parcurs un drum scurt şi care le era familiar.
În acelaşi timp, pentru 5% dintre respondenţi presiunea anturajului a stat la baza deciziei de a bea alcool, arată sondajul Asociaţiei Spirits România.
Atunci când în calitate de pasager au întâlnit un şofer aflat sub influenţa alcoolului, peste 81% dintre cei chestionaţi au spus că au ales să coboare din maşină, iar aproximativ 10% că au ignorat acest aspect, în timp ce 8% au ales să sesizeze poliţia.
Pe de altă parte, dintre cei care au admis că au în cercul lor cel puţin o persoană care a condus autoturismul sub influenţa alcoolului, puţin peste jumătate (56%) au afirmat că au atenţionat persoana respectivă asupra posibilelor consecinţe ale gestului lor şi 30% au susţinut că au intervenit pentru a împiedica respectiva persoană să plece la drum.
Doar 13% au ales să nu intervină în niciun fel. În ceea ce priveşte eficienţa legislaţiei actuale, sondajul arată că 42,33% dintre respondenţi consideră că aceasta este suficient de dură, dar nu este aplicată corespunzător, în timp ce 41,96% sunt de părere că nu este suficient de restrictivă încât să prevină evenimentele rutiere.
Întrebaţi care consideră că este cel mai mare pericol la adresa siguranţei rutiere din România, doar 23,89% au indicat lipsa unei legislaţii suficient de dure care să descurajeze comportamentele necorespunzătoare.
Cei mai mulţi (33,51%) au declarat că principalul pericol îl reprezintă lipsa de respect a şoferilor faţă de reguli, în timp ce 15,89% au spus că principalul pericol este reprezentat de şoferii care se urcă băuţi la volan.
De asemenea, ponderi aproximativ egale de respondenţi au identificat drept principal pericol atitudinea prea permisivă a poliţiei (13,81%) sau lipsa unei infrastructuri rutiere adecvate (12,9%).
În context, aproximativ două treimi dintre respondenţi (63,58%) au auzit despre Legea Anastasia, care prevede închisoare doar cu executare pentru cei care comit accidente mortale du şi 63,4% au menţionat că aceasta va avea un impact pozitiv asupra reducerii accidentelor rutiere doar dacă va fi aplicată riguros.
De altfel, studiul a mai arătat că aplicarea de sancţiuni mai dure este considerată de peste o treime (38,7%) dintre respondenţi drept metoda cea mai bună de îmbunătăţire a siguranţei rutiere, în timp ce peste 25% au spus că aplicarea strictă a legislaţiei existente poate duce la o creştere a siguranţei.
Sondajul a fost realizat online la solicitarea Asociaţiei Spirits România, în cadrul campaniei „Not alCool la volan #ConsumaResponsabil” şi a analizat opiniile a 1.101 respondenţi. Campania are ca obiectiv prevenirea consumului de alcool la volan şi se desfăşoară în perioada mai – decembrie 2024, în parteneriat cu Brigada Rutieră Bucureşti şi cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiştilor.