Soluție pentru sensul giratoriu de la Burdea. Scrisoarea unui sătmărean către autoritățile locale
Un sătmărean a transmis o scrisoare deschisă autorităților locale prin care vine cu propuneri pentru amenajarea definitivă a sensului giratoriu de la Burdea. Sătmăreanul spune că propunerea sa trebuie analizată de specialiști, dar ar asigura trei benzi de circulație dinspre bulevardul Octavian Goga, una dintre cele mai circulate artere ale Sătmarului. Varianta sătmăreanul prevede și piste pentru bicicliști.
Autoritățile locale au anunțat că se pregătesc pentru lărgirea bulevardului Octavian Goga, iar odată cu demararea proiectului vor avea loc și lucrările pentru amenajarea definitivă a sensului giratoriu de la intersecția Burdea.
Scrisoarea unui sătmărean către autoritățile locale. Cum poate fi reamenajat sensul giratoriu de la Burdea
Având în vedere faptul că pe b-dul O.Goga urmează să fie execute lucrări la colectorul de canalizare de pe tronsonul intersecție Burdea – strada Dâmbovița ,lucrări care vor implica modificări ale traseelor de circulație ale autovehiculelor în zonă , îmi permit să supun atenției și analizei dumneavoastră o soluție pentru amenajarea DEFINITIVĂ a sensului giratoriu din intersecția Burdea intr-un sens giratoriu tip ,,rotor,,,conform Normativului AND 600-2010, schițat (neprofesional) în desenul alăturat.
Bineînțeles că este necesar ca această sugestie să fie analizată de proiectanți specializați în domeniu , care , în baza măsurătorilor din teren , să decidă dacă soluția propusă este aplicabilă în funcție de suprafața disponibilă în intersecție și în funcție de benzile de circulație propuse . Dacă concluzia proiectanților este favorabilă , amenajarea intersecției conform acestei propuneri ar trebui să rămână DEFINITIVĂ , deoarece această variantă va asigură intrarea în intersecție dinspre b-dul O.Goga pe TREI benzi de circulație față de două câte sunt în prezent sau tot față de două benzi cât prevede și proiectul de lărgire a b-dului O.Goga. De asemenea , prin aplicarea și permanentizarea acestei soluții , ați putea implementa și pe acest tronson programul primăriei de amenajare a pistelor pentru bicicliști
Această propunere implică următoarele modificări ale traseelor de circulație din zonă:
1. Introducerea de sensuri unice pe următoarele străzi
– B-dul O.Goga de la semafor Carfour spre intersecția Burdea cu sens unic către intersecția Burdea
– Str. C.A.Rosetti de la sens giratoriu Cloșca spre magazin Carefour peste calea ferată cu sens unic către magazinul Carefour
2. La intersecția străzilor laterale cu b-dul O.Goga și strada C.A.Rosetti să fie amplasat semnul de circulație :
A. Obligatoriu la dreapta – pentru străzile care intră de pe partea dreaptă a sensului unic
B. Obligatoriu la stânga – pentru străzile care intră de pe partea stângă a sensului unic .
În această variantă , pe b-dul O.Goga se vor putea prelua pe 2 benzi autovehiculele care vin dinspre Carpați 2 și Micro 17 spre direcția Baia Mare peste podul Decebal și pe o bandă cele care merg înainte spre Oradea și la stânga pe b-dul Cloșca. Coborârea de pe podul Decebal va avea două benzi pentru sensul înainte spre b-dul Cloșca și o bandă pentru sensul la dreapta pe Drumul Careiului . Intrarea în intersecție de pe Drumul Careiului se va face pe două benzi pentru urcare pe podul Decebal , pe direcția Baia Mare , și pe o bandă se va intra la dreapta pe b-dul Cloșca . Intrarea în intersecție de pe b-dul Cloșca se va realiza pe doua benzi , cea din dreapta pentru înainte pe podul Decebal , iar a doua (din stânga) pentru înainte pe podul Decebal și la stânga pe Drumul Careiului.
Sătmăreanul a făcut și un desen, pentru a ilustra mai bine cum ar trebui reamenajat sensul giratoriu.
Cred ca nu este o solutie viabila deoarece toată aglomeratia de la Burdea se va muta pe str. CA Roestti si intersectia de la magazinul Carefour (fost Bila). Aceasta intersectie este prea mica sa poata prelua traficul de la Burdea. Daca mai introducem si pistele de biciclete in intersectia de la Burdea va fi dezastru in trafic. Singura solutie viabila este largire b-dului Ocatavian Goga prin reducerea trotuarului. Aceasta solutie a fost vehiculata si de dl. primar intr-o emisiune de anul trecut, a incercat si fostul primar Coica si ……nimic. Poate o sa se faca acest lucru acum cand se vor face lucrarile de reabilitare a bulevardului.
View CommentAr fi o solutie perfecta..
View CommentImposibil sa ”impingi” toata circulatia de pe pod si de pe Careiului pe Closca apoi pe CA Rosetti,peste calea ferata !!!! :::))))))))) Poate daca pe Rosetti ar fi fost pasaj pe sub calea ferata si sens unic iar pe b-dul Closca sa fie functionale 4 benzi de circulatie ,fara parcari laterale, altfel e aiurea gandit !!!
View Commentparcările laterale de pe cloșca (pe partea blocurilor) pot fi reamenajate astfel încât masinile parcate să nu mai ocupe din banda de circulație iar pe rosetti să fie sens unic spre calea ferată .ar fi o soluție .
View CommentEste important ca lumea sa vina cu idei, sa se implice, sa ceara mai mult de la autoritati.
View CommentEste important sa ii taxam cand abereaza, de exemplu reducerea trotuarului de pe Octavian Goga. Serios? Chiar ne gandim la asa ceva fara sa fi consumat alcool sau alte substante? Casele/terenurile trebuie expropriate. Punct. Trebuie sa intelegem ca nu avem alternative de transport, sunt tot mai multe masini.
Domnule primar, luati-va inima in dinti si actionati daca mai vreti un mandat, nu lasati discutiile sa ajunga aberatii. Fonduri europene stim sa accesam?
Soluția optimă ar fi lărgirea b-dului Octavian Goga la două benzi pe sens. Pentru aceasta este nevoie de demolarea caselor, pe dreapta sensului de mers spre intersecția „Soarelui”, între intersecția Burdea și intrarea în pasajul CFR. Constituția României (art. 44, alin 3 „ Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.”) permite acest lucru. Știu, nu convine proprietarilor din zonă. Asta e. Se întâmplă ca unii să fie nemulțumiți. B-dul Goga este ca o pâlnie cu gura (alimentarea de la podul Decebal, str. Careiului și B-dul Cloșca și scurgerea, pe un singur sens pe b-dul Goga). Doar lărgirea scurgerii va duce la decongestionarea traficului. Sunt de părere că mutarea traficului pe str. Rosetti cu reintrarea în b-dul Goga la Carrefour nu face decât să mute „dopul”. Nu este nici un câștig pentru fluența traficului folosirea unei alte străzi cu un fir pe sens (Rossetti) în locul altei străzi cu un fir pe sens (b-dul Goga). Aceeași Mărie cu altă pălărie. În plus, este nevoie de un pasaj pe sub calea ferată pe strada Rosetti. Și un pasaj pentru pietoni (sub- sau supra-teran) pe b-dul Goga, între biserici.
View Comment@Gică Contra, stau pe Goga și singura problemă este că Primăria nici nu pune în discuție demolarea caselor și despăgubirea noastră din motive financiare! De aceea i-am dat în judecată nu de alta. Tu ce ai face în locul nostru întreb și eu? Nu putem nici vinde dar nici să plecăm. Sunt de acord cu tine și chiar nu înțeleg de ce au rămas în picioare casele menționate de tine. Cel care a propus varianta asta stă tot pe Goga, este coleg de proces ca să zic așa. Problema la propunerea lui este doar că de când dăștepții au trântit mallul pe Careiului traficul greu a mai crescut cu încă 20% și nu văd cum să implementeze acest sistem tocmai din cauza aprovizionării cu marfă a mallului.Eu tot nu înțeleg de ce nu se poate face un pasaj subteran pentru trafic auto de la Burdea până la Carrefour/Billa? La Oradea asta se face într-un caz similar. Deasupra am avea și pistă de bițigli și loc de plimbat. Problema stringentă este doar pe porțiunea amintită mai sus.
View Comment