SOLIDARITATE. Cum vor zeci de tineri sătmăreni să ajute copiii și bătrânii
Clubul Rotaract Satu Mare, cu sprijinul Rotary și Interact Satu Mare, invită sătmărenii la ”Balul Caritabil Rotaract Club Satu Mare”. Astfel, în data de 22 septembrie, Asociația Rotaract Club Satu Mare vă invită să luați parte în număr cât mai mare la „Balul Caritabil Rotaract Club Satu Mare”, care a ajuns în acest an la cea de-a patra ediție.
Banii strânși în urma proiectului vor fi folosiți în acest an la reabilitarea Centrului de zi ”Sfânta Tatiana”, situat în Cartierul Micro 15, Aleea Trotuș, nr.2. Centrul oferă hrană caldă persoanelor cu posibilități financiare modeste, derulează activități cu aproximativ 80 de copii, având ca scop evitarea abandonului școlar, oferă asistență materială pentru familiile aflate în dificultate, asistență medicală, sprijin în vederea obținerii unui loc de muncă.
”Vă invităm să ne fiți alături publicând această invitație și participând atât profesional cât și personal la evenimentul nostru ce va avea loc de la ora 20:00, la Restaurant Esedra, Sala Simfonia. Ținuta elegantă fiind obligatorie”, este apelul tinerilor.
Înființat în anul 2005, Clubul Rotaract Satu Mare este format din tineri cu vârsta între 18 și 30 de ani, care se implică în activităţi constructive, ce contribuie la dezvoltarea lor personală, pentru a răspunde nevoilor fizice și sociale ale comunității din care fac parte.