Șoferul a crezut că-i poate păcăli pe frontieriștii de la Petea. Și-a modificat documentele cu ”pixul”
Poliţiştii de frontieră sătmăreni au descoperit la controlul de frontieră două certificate ITP având perioada de valabilitate modificată. Șoferul ansamblului rutier este cercetat acum pentru fapta săvârșită.
În Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat marți, 01 august a.c., în jurul orei 20.00, pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România, un cetățean român în vârstă de 39 de ani, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor marca DAF și semiremorcă, ambele înmatriculate în România.
„Cu ocazia controlului pentru intrarea din țară, colegii noștri au constatat că atât în certificatul ITP al capului tractor, cât și în cel al semiremorcii, la rubrica destinată înscrierii valabilității, au fost făcute modificări, iar documentele și-au pierdut autenticitatea”, spun polițiștii de frontieră sătmăreni.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.