Șoferiță cu alcoolemie foarte mare, depistată în municipiul Satu Mare. A plouat cu amenzi
Femeie cercetată pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul rutier. Conform Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, la data de 31 iulie a.c., în jurul orei 21.40, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe bulevardul Lucian Blaga din municipiul Satu Mare, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia s-ar fi aflat o femeie, de 39 de ani, din județul Maramureș.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.
De asemenea, tot la data de 31 iulie a.c., în jurul orei 23.40, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Negrești-Oaș, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Vama, au efectuat semnale de oprire unui autoturism, care ar fi fost condus de către un tânăr de 29 de ani, din localitatea Negrești-Oaș.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul ar avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Totodată, polițiștii sătmăreni au aplicat peste 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 45.000 de lei. De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 5 conducători auto, fiind reținute 2 certificate de înmatriculare ale autoturismelor.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ