Șofer sătmărean, sub control judiciar două luni de zile. Totul după ce a fost tras pe dreapta de polițiști
La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 18.20, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe strada Wolfenbutel din municipiu, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au efectuat semnale de oprire unui bărbat de 51 de ani, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, verificările efectuate au relevat faptul că bărbatul ar avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar la data de 13 iulie a.c., față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.