Șofer prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască polițiști din Satu Mare. Trimis în judecată
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a finalizat cercetările şi a emis astăzi rechizitoriul prin care a sesizat instanţa, dispunând trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui bărbat din judeţul Caraș Severin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.
În fapt, la data de 22.09.2017, un echipaj format din agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a depistat în trafic un bărbat care conducea un autovehicul, fără a deține permis de conducere. Cu ocazia constatării infracțiunii, acesta a fost condus la sediul poliției, unde le-a promis suma de 50 euro celor doi polițiști pentru ca aceștia să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.
Agenții de poliţie au refuzat categoric propunerea şi au formulat denunţ la D.G.A. – S.J.A. Satu Mare, care a înaintat sesizarea la parchet, fiind organizată acţiunea de prindere în flagrant. Ofițerii D.G.A. – S.J.A. Satu Mare au efectuat, în baza delegării procurorului de caz, activități procedurale pentru administrarea probatoriului în cauză.