Soacră salvată de noră. Sătmăreancă la Urgență după ce a căzut de la înălțime
O sătmăreancă și-a salvat soacra după ce aceasta a căzut din podul șurii. Victima s-a urcat în podul anexei gospodărești pentru a lua paie ca să hrănească animalele. Dar scândurile podelei au cedat din cauza vechimii, iar femeia a căzut de la o înălțime de aproximativ trei metri. Nora a sunat la 112, iar soacra sa a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe.
Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat sâmbătă, în jurul orei 17.00, în satul Hrip din comuna Păulești. Polițiștii ajunși la fața locului au deschis o anchetă pentru a clarifica contextul.
Victima le-a spus oamenilor legii că a urcat singură în șura din spatele casei pentru a lua paie pentru animale. Scândurile au cedat sub greutatea sa și a căzut de pe pământ.
Spre norocul femeii, aceasta a căzut pe umărul stâng și nu a suferit răni grave. Persoana era conștientă, cooperantă și nu prezenta urmele unor posibile fracturi.
Cu toate acestea, paramedicii au decis să o transporte la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru investigații medicale suplimentare.