Situație incredibilă într-un județ din țară. S-au furat alimentele din pachetele cu ajutoare UE pentru cei nevoiași
Mălai, ulei, orez, paste și conserve lipsesc din pachetele cu ajutoare ale Uniunii Europene care trebuiau să ajungă la persoanele defavorizate din județul Vrancea. Instituția Prefectului a oprit distribuția, după ce mai multe primării din județ s-au plâns că din cutii lipseau produse.
Mai multe primării din Vrancea, inclusiv cea a orașului Focșani, au sesizat prefectura Vrancea pentru lipsa unor alimente din pachetele destinate persoanelor nevoiașe prin POAD – Programul Operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate, finanţat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane. Din pachete lipsesc mai multe alimente: mălai, ulei, orez, conserve, titrează cei de la G4Media.
Printre primăriile care au sesizat lipsuri se numără atât primării de comună, cât și cea din Focșani unde primarul spune că personal a verificat zeci de cutii din cele peste 1000 care urmau să ajungă la persoanele cu venituri mici din localitate.
„Personal, am verificat 20 dintre cele 1011 pachete și am constatat că din toate cele verificate lipseau produse alimentare – câte un pachet de mălai , unul de paste, un pate de ficat și un compot. Sper ca această verificare să se termine cât mai repede, astfel încât să se reia procedura de distribuire către beneficiari”, a declarat Alexandra Tătaru, viceprimarul Focșaniului.
Prefectul spune că firma distribuitoare ar putea pierde banii
„Paleții cu pachetele prin POAD au sosit la primării, dar primarii nu le-au verificat, le-au dat beneficiarilor, unii au constatat că unele produse nu erau fizic în cutii deși paleții au venit sigilați, unii dintre primari au sesizat Prefectura, prestatorul si-a luat angajamentul ca va verifica fiecare pachet în parte, eu am solicitat sistarea livrării din partea prestatorului, plus o verificare la toate uat-urile (n.r. unități administrativ teritoriale) din județ, cu procese verbale și tot ce trebuie. Până acum am primit sesizări de la comunele Fitionești, Dumbrăveni, Poiana Cristei, Vulturu și orașul Focșani. E posibil ca prestatorul să nu primească banii alocați de UE dacă se dovedește că e vinovat”, a declarat prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici.
Jurnaliștii de la G4Media au precizat că reprezentanții firmei distribuitoare nu au putut fi contactați.
sursa foto: arhivă