Și ce dacă barul a fost închis?! Doi sătmăreni au spart ușa și au intrat să se servească
Polițiștii din cadrul Poliției Negrești Oaș au fost sesizați luni, 12 aprilie 2022, de către un bărbat, din Negrești Oaș cu privire la faptul că, persoane necunoscute, au pătruns, fără drept, în incinta unui local de unde au sustras mai multe bunuri, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1 000 de lei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite că ar fi sustras bunurile, fiind vorba despre 2 bărbați, de 40, respectiv 34 de ani, ambii din Negrești Oaș.
Față de cei doi bărbați, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 50%.