Sezonul VIOLENȚEI! Un individ a fost la un pas să OMOARE un bărbat cu TOPORUL
Trăim din plin, în ultima lună, într-un veritabil sezon al violențelor. De exemplu, luni, 29.08.2016, ora 11:00, polițiștii Postului de Poliţie Terebeşti au fost solicitați printr-un apel la 112, de către un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Gelu, să intervină pentru aplanarea unui conflict pe care acesta îl are cu un vecin.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că între reclamant și vecinul său, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii în contradictoriu, a avut loc o altercaţie, în timpul căreia cei doi s-ar fi lovit reciproc și la finalul căreia reclamantul l-ar fi lovit pe vecinul său cu un topor în zona capului.
Victima a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale iar polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal în care cei doi bărbați sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.