Sentorul Robert Zob cere piață volantă la Negrești-Oaș: „Se face comerț pe trotuar, pe treptele clădirii, direct din mașini”
Senatorul Robert Zob cere o piață agroalimentară civilizată pentru locuitorii din Negrești-Oaș. Într-o postare pe pagina sa de socializare, parlamentarul USR trage un semnal de alarmă cu privire la condițiile de care dispun comercianții. Potrivit acestuia, produsele ajung să fie vândute și pe treptele clădirii sau, câteodată, direct din mașini. O soluție, spune senatorul, ar fi deschiderea unei piețe volante, în weekend, în parcul orașului.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, senatorul Robert Zob face un apel pentru organizarea unei piețe volante la Negrești-Oaș. Apelul vine după o vizită la piața agroalimentară unde, spune senatorul, producătorii își vând produsele pe treptele clădirii sau direct din mașini. Soluția ar fi, potrivit parlamentarului USR, organizarea în weekend a unui spațiu generos pentru producători, în parcul din oraș.
„NEGREȘTI-OAȘ ARE NEVOIE DE O PIAȚĂ AGROALIMENTARĂ CIVILIZATĂ! Orașul nostru nu are o piață adaptată pentru zilele noastre. Se face comerț pe trotuar, pe treptele clădirii, direct din mașini, care sunt parcate de-a lungul drumului. Suntem departe de un comerț civilizat. Avem nevoie de o piață modernă și de organizarea unei piețe de weekend, în parcul orașului, așa cum se întâmplă în marile centre urbane. Un gospodar găsește soluții la problemele orașului de zi cu zi!”, se arată într-o informare făcută de senatorul Robert Zob.