Sentință definitivă! Închisoare pe linie pentru vinovații de la Colectiv: primarul Piedone, 4 ani cu executare
Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 din București, a fost condamnat astăzi la 4 ani de închisoare în Dosarul Colectiv. Fapta: abuz în serviciu, potrivit sentinței definitive a Curții de Apel.
În același dosar au fost condamnați la închisoare cei trei patroni ai clubului: George Alin Anastasescu a fost condamnat la 11 ani și 8 luni închisoare; Costin Mincu a fost condamnat la 8 ani închisoare; Paul Gancea a fost condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare.
Totodată, prin decizia de joi, instanța îi interzice lui Piedone, ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani.
Condamnări în dosarul Colectiv:
• Cristian Popescu Piedone – 4 ani
• Alin Anastasecu – 11 ani si 8 luni
• Costin Mincu – 8 ani
• Paul Gancea – 6 ani si 4 luni
• Daniela Nita, patroana firmei de artifii (decedată)- 12 ani şi 8 luni
• Cristian Niţă – 3 ani şi 6 luni
• Pirotehniștii Viorel Zaharia şi Marian Moise – 9 ani şi 8 luni şi 10 ani
• Pompierii George Matei şi Antonina Radu – 9 ani şi 2 luni
• Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie – 8 ani de închisoare
• Luminiţa Ganea, consilier superior – 7 ani
• Ramona Moţoc, referent superior – 3 ani cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii
În primă instanță, judecătorii Tribunalului București au decis pedepse de până la 12 ani de închisoare cu executare. Ultimul termen al procesului a avut loc în decembrie 2021, iar de atunci judecătorii au amânat de mai multe ori pronunţarea sentinţei în acest caz.
Procurorii au cerut, cumulat, pentru cei 13 inculpaţi, 160 de ani de închisoare. Avocații celor trimiși în judecată au precizat că toți sunt nevinovați și au solicitat achitarea acestora.
27 de tineri au murit pe loc în incendiul care a cuprins clubul Colectiv pe data de 30 noiembrie 2015. Alte aproape 130 de persoane au fost internate. Alte 37 de persoane au murit în urma infecțiilor și rănilor suferite. Unul dintre supraviețuitori și-a pus capăt zilelor. A fost cea de-a 65-a victimă a incendiului de la Colectiv.