Senatorul Turos Lorand: ”Zilele Culturale Partium este și în acest an o sărbătoare a consolidării comunității”
Senatorul UDMR de Satu Mare, Turos Lorand, a precizat că Zilele Culturale Partium este și în acest an o sărbătoare a consolidării comunității! ”Aici ne întâlnim cu prietenii, familia și cunoștințe noi și vechi, în timp ce ne bucurăm de programe culturale, concerte și o atmosferă de vară de neuitat”, a spus Turos Lorand.
Ziua de închidere a celei de-a 23-a ediții a Zilelor Culturale Partium a rezervat și ea o mulțime de surprize, programe permanente, activități pentru copii, vinuri și tării delicioase, produse locale de calitate superioară și, desigur, concerte extraordinare. Ziua a început cu activități sportive și de petrecere a timpului liber, Asociația Inițiativa Tineretului Maghiar organizând pentru a treia oară cursa de alergare. În acest timp, târgul producătorilor și artizanilor locali i-a așteptat pe vizitatori în Grădina Romei.
Dimineața, copiii au fost invitați la spectacolul muzical, amuzant și interactiv „Mai măgar decât măgarul” al Teatrului de Păpuși Aranyszamár din Budapesta. Spectacolul susținut la scena Tarr&Tarr din Curtea Vinului a fost urmat, tot acolo, de atelierul de meșteșuguri organizat de Asociația Borókagyökér ..
La începutul după-amiezii, a avut loc masa rotundă cu edili locali, anume Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Kereskényi Gábor, primarul municipiului Satu Mare, Maskulik Csaba, City Manager, Kovács Máté, prefectul județului Satu Mare, și membrii grupului parlamentar: deputații Magyar Lóránd, Nagy Szabolcs, și senatorul Turos Lóránd și subprefectul Altfatter Tamás . Politicienii au evaluat pe scurt evenimentele și realizările din ultima perioadă, apoi, la un pahar de șpriț, au răspuns la întrebările și sugestiile publicului.
Bineînțeles, iubitorii concertelor nu au fost neglijați nici în ultima seară. Trupa folk-pop Kacaj din Pécs, a susținut în Curtea Vinului un concert plin de energie, după care iubitorii muzicii ușoare s-au îndreptat spre scena Ardealul, unde trupa nou formată regina rock and roll-ului din Ungaria, a încins atmosfera.
Dolly, una dintre cele mai recunoscute cântărețe de muzică ușoară maghiară, și-a câștigat pe merit titlul de „regina rock & roll-ului maghiar”. Cu o carieră muzicală de peste 4 decenii, 40 de albume și sute de melodii de succes ea a fost și este cea mai cunoscută interpretă maghiară a genului.
Ultimul interpret al celei de-a 23-a ediții a Zilelor Culturale Partium a fost formația Gypo Circus. Muzica lor, născută din îmbinarea genurilor etno balcanic, țigănesc și punk, și spectacolul lor exploziv și energic a încheiat pe măsură ediția din acest an a evenimentului.